Regatul sufletelor pierdute (Stelarium I)
,,La un deceniu de la apariția Împăratului ghețurilor, Ana-Maria Negrilă revine cu un roman mai vast și mai ambițios, Regatul sufletelor pierdute – primul dintr-o serie space opera. Când spun „vast”, mă gândesc la dimensiuni comparabile cu Primăvara Helliconiei. Când spun „ambițios”, mă gândesc la o structură narativă multi-plan precum cea din Dune. Iar când spun „space opera”, mă gândesc la o societate imaginară complexă de genul celor din Seria Culturii.”
Lector univ. dr. Florin Pîtea
Într-un viitor îndepărtat, mai multe nave părăsesc Pământul pentru a coloniza planetele telurice aflate dincolo de graniţele Sistemului solar.
Trei dintre nave întâmpină dificultăţi şi sunt forţate să se oprească pe planeta Galene, din Sistemul planetar al stelei Etain.
Plasat la mai mult de 500 de ani de la colonizare, primul volum al seriei Stelarium urmăreşte aventurile a trei agenţi cu puteri speciale trimişi în trei misiuni ce fac parte dintr-un imens puzzle al conspiraţiilor, ce merge departe în timp până la echipajele navelor ajunse pe Galene.