Avea mult de mers până la scoarța asteroidului, așa că părăsi zona de recreere și se îndreptă spre tunelul principal de transport. Era un cilindru uriaș prin care se deplasau mici module, dar și călători solitari, plutind pe undele colorate, prinși în dispozitivele anti-G. Aici, alese una dintre benzile de energie și levită, ferindu-se de ceilalți oameni. Nu mai călătorise niciodată astfel, pentru că nu voise să-i dea lui Yoshida de bănuit. Se ferise să se deplaseze prea mult pe Ascensiune, în schimb, Adrew și Karl adunaseră în timp toate informațiile de care avea nevoie. I se păru greu la început, dar își imagină că mergea cu unul dintre levitatoarele galenice, deși nu era același lucru.
Tunelul se ramifica în miezul asteroidului ca o autostradă luminoasă, iar Ralle coti la dreapta, apoi o luă drept în sus, urmând indicațiile lui Karl. Avea în fața ochilor un fir călăuzitor ce-l ducea la exteriorul Ascensiunii. Trecu rapid pe lângă cupola Ecosferei, despărțită de tunel de panourile de sticlonit, și nu se putu abține să nu-i trimită lui Vaal o săgeată de energie. Acesta-i răspunse imediat, mustrându-l. Se expunea prea mult. Ralle râse și mări viteza. Nu-i păsa. Yoshida nu-l mai putea atinge, iar ceilalți agenți erau și ei departe, în miezul Ascensiunii. Curentul din tunel îi lovi, gata să-l răstoarne dacă pierdea concentrarea, dar senzația îi plăcu. Era liber. Atât de liber! Respiră agitat, iar obrajii palizi i se colorară ușor. Execută câteva volte, răsucindu-se aproape de pereții tunelului. O tânără, cu o cască de protecție întunecată și combinezon strâns pe corp, îl privi când trecu vijelios pe lângă ea, apoi îl ajunse din urmă, și, un timp, se întrecură printre module și călători. Ralle îi zâmbi, după care se lăsă brusc pe-o parte și pătrunse pe-un alt culoar la un unghi de 90°, forța virajului aruncându-l aproape în peretele opus. Îl șterse ușor cu umărul, dar nu se opri, deși se lovise.
Era un tunel mult mai strâmt, doar cu două benzi de energie. Ducea aproape de scoarța asteroidului, iar traseul dat de Karl îi arătă capătul drumului. Culoarul se termina brusc după un cot, așa că părăsi linia de transport și sări pe-o platformă construită în stâncă. Aici, pereții nu mai erau acoperiți de plăcile de aquamelt, ci fuseseră doar întăriți cu un amestec întunecat, asemănător sticlonitului, pe care Ralle nu-l cunoștea.
Puțini oameni ajungeau acolo, atât de aproape de exterior. Ralle era singur, înconjurat de sunetele autostrăzii energetice și de atmosfera răcoroasă. Era mult mai frig decât jos, dar nu-l deranja, din contră.
Karl? Am nevoie de mai multe informații!
Acesta nu-i răspunse, semn că era ocupat, dar un șir de date începură să i se scurgă în sensomemorie. Rămase o nemișcat o clipă, procesând informația, apoi întinse mâna și pipăi peretele din față. Degetele îi tresăriră, simțind fluxul ce traversa suprafața neagră. Nu era cel anh, ci alt tip de energie ce-l făcu să se gândească la Adranus. Apăsă, iar panoul se trase în lateral, eliberând intrarea spre un tunel îngust. Pătrunse în semiîntuneric, urmând tot timpul firul roșu dat de Karl. La capăt, se aflau mai multe încăperi ce fuseseră folosite de constructorii Ascensiunii pentru depozitarea utilajelor cu care lucraseră la suprafața asteroidului.
Ralle intră în una dintre camere și-și ridică brațul, apărându-și fața. Lumina era puternică, dar dincolo de asta, exista o emanație fierbinte ce-l lovi făcându-l să se chircească. Își adună um-ul înghețat dat de Vaal și se învălui în el, protejându-se. Își domoli rotația sensomemoriei și reduse cât putu activitățile anh-ului pentru a-și răci trupul. Se ridică încet, ținându-și um-ul ca să nu se destrame. Dacă se întâmpla asta, ar fi rămas vulnerabil. Cu mâinile pe lângă corp, cu ochii închiși și fruntea plecată, făcu pași mici spre panoul-fereastră ce-l despărțea de Adranus. Dacă ceda, radiația i-ar fi aprins vârtejul din sensomemorie și l-ar fi ars pe dinăuntru.
Se opri lângă perete, dar nu mai atinse suprafața transparentă așa cum făcuse în camera de lângă observator. Ar fi fost prea mult chiar și pentru el. În minte, văzu toate ramificațiile energiei galenice din interiorul Ascensiunii și firele ce se înnodau, ducând în cele din urmă la Ecosferă și la Vaal. Acolo sus, fluxul lui Adranus era distrugător, dar ciudat de plăcut. De când se trezise pentru ultima oară în sistemul lui Meri, planeta îl atrăsese fără să înțeleagă de ce. Sten îi spusese că era furtunoasă și neliniștită ca și el însuși și poate avea dreptate. Dintre toți, el fusese ales ca să creeze legătura de care aveau nevoie cu gigantul fierbinte. Nu șovăise când Sten îi comunicase hotărârea lui Adrew de a experimenta și alte forme de energie. Așa trebuia să fie. Acceptase și își petrecuse și alte zile în compania lui Adranus, în încăperea de lângă observator, pregătindu-se pentru ce avea să urmeze.
Dincolo de fereastră, suprafața planetei evolua rapid, încălzită de radiația lui Meri. Reacțiile din atmosferă frământau benzile roșiatice de nori, iar apropierea de stea îl supunea pe Adranus unor forțe ce accelerau încălzirea. Yoshida avea multe informații despre gigantul gazos. Versiunea paznic a lui Karl i le pusese la dispoziție și lui Ralle, deși pe el nu-l interesa ce observaseră oamenii, ci ce simțea când admira energia planetei. Adranus suferea transformări când orbita îl aducea aproape de Meri, evoluând pe-o elipsă accentuată, iar modificările aduse de stea rămâneau vizibile și după ce se îndepărta din nou, în sutele de ani cât îi trebuiau pentru o revoluție completă.
Ralle rămase în mijlocul camerei, obișnuindu-se treptat cu energia planetei. La un moment dat, trebuia să reducă cantitatea de um de la exterior, dar nu era nicio grabă. Savură căldura, ce se domolea la confluența energiilor, și începu să viseze la Galene și la plajele Cominternului. Mai fusese într-un astfel de loc, cu Minago și cu Sten, doar că trecuse atât de mult de atunci. Inima i se strânse, iar um-ul îi tremură. Figura lui Minago îi reapăru în minte și dintr-o dată se simți slab. Regrete. Nu trebuia să le lase să iasă din cotlonul lor.
Dacă ai muri acum, i-ai pune pe toți în încurcătură. Cum s-ar mai descurca fără tine? Adrew experimentează noi forme de energie. Vrea să afle dacă puteți supraviețui fără anh. Foarte frumos din partea lui să te trimită pe tine!
Vocea din minte îl ispiti să retragă protecția și să se lase ars de Adranus, dar altceva îl opri.
Să nu faci asta, te rog!
Glasul lui Vaal îi foșni în sensomemorie, răcindu-i din nou trupul. Se scutură de amintiri și-și înălță încet fruntea, întredeschizând ochii.
N-o s-o fac! promise.
Sunt lucruri ce te așteaptă în viitor, îl ispiti Vaal, și-o bandă de energie albastră îl atinse ușor înainte de-a se chirci sub radiația planetei.
Se deschise încet spre Adranus. Trebuia să facă asta pentru el, dar și pentru ceilalți, dacă voia să reușească. Le trebuia energie, alt fel de energie!
Fiecare cu rolul lui, dar toți împreună! șopti unul dintre sloganurile anh și își retrase bariera de protecție, extinzându-și sensomemoria și prinzând brusc fluxul emis de gigantul gazos. Erau benzi fierbinți, ce se amestecară cu propriul anh, verde-albăstrui, și formară un model asemănător straturilor de nori din atmosfera. Tresări, trupul i se zgudui, și începu să strige fără să-și dea seama. Era în mijlocul unei furtuni de protoni, concomitent arzătoare și rece, timpul se rotea împreună cu sensomemoria lui, iar toate datele era pierdute, apoi regăsite în pâlnia ce-l trăgea spre forfota din atmosfera planetei. O clipă, sau mai multe, asteroidul se deschise pentru Ralle, Ascensiunea se îndepărtă, rotindu-se în spațiu, prinsă și ea în mrejele incandescente, dar el pluti mai departe, până ce vânturile puternice îl sfâșiară și-l împrăștiară în jurul lui Adranus, moleculă cu moleculă. Nu mai era el, dar ceva rămăsese, miezul anh-ului, protejat de Vaal. Era singur, iar în jurul lui, suprafața lui Adranus fierbea sub ploaia de metal topit. Totuși, ceva se afla deasupra lui. O siluetă alungită, un corp ce nu aparținea iadului lichid înfrunta curenții, rotindu-se în jurul planetei odată cu furtuna.
Apoi, fluxul galenic îl trase înapoi, adunându-i conștiința la loc în interiorul Ascensiunii, dincolo de fereastră. Cu ochii deschiși, roșii ca suprafața gigantului, Ralle stătea împietrit, fără să mai respire. Dezarticulat, dar ceva îl mai ținea încă în picioare. Fața îi era arsă, dar energia lui Vaal îi colcăia albastră pe sub piele, repornindu-i sistemele unul câte unul. Încet, membrele îi tresăriră și clipi cu greutate, simțindu-și pleoapele grele. Pieptul i se înălță chinuit. Suspină, iar trupul rigid i se înmuie. Se lăsă pe podea și se ghemui. Găsise energia pe care-o căuta, dar cu ce preț!
Ești bine? Te putem ajuta?
Vocile celorlalți îl înconjurară, dar nu le răspunse. Atunci, de departe, un gând îi pătrunse în minte împreună cu senzația eliberatoare de răceală. Adrew avea să fie mulțumit de el, pentru că descoperise că un agent putea folosi și altă energie decât cea galenică. Rămase întins, fără să se poată mișca, până când două siluete se apropiară de el, îl învăluiră într-o energie protectoare și-l duseră departe de suprafața asteroidului.
Vei supraviețui! îi șopti cineva. Închise în cele din urmă ochii, iar gândurile i se strânseră în miezul conștiinței.”
(Ascensiunea stelară, Stelarium 2, Crux Publishing, 2016)
Unde găsiți cărțile mele:
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului Elefant.ro
Crux: cruxed.ro
Alte librării:
Librăria Mihai Eminescu – București
Magazinul Red Goblin – București (Str. Colţei nr. 42)
Bookstory – Cluj Napoca
Book Corner Librarium – Cluj-Napoca (Eroilor 15)
Librăriile Alexandria.
Ana-Maria Negrilă 