Filosofia lui anh și um
„Oamenii slabi se ascund, se agaţă de alţii, iar cei puternici devin aroganţi şi neglijenţi. La fel şi anh-ul şi um-ul. Anh-ul este strălucirea slabă a energiei ce izvorăşte din Galene, este subtil, dar puternic, fiind făcut să dăinuiască. Um-ul este violent, distructiv, izbucneşte dintr-o dată, dar nu rezistă mult, ci se cufundă în întuneric. Totuşi, dacă ştii să le foloseşti, agentule vei reuşi de fiecare dată, pentru că în lume există un număr limitat de situaţii cu care te vei confrunta. Totul este însă să înveţi, să treci prin toate şi să supravieţuieşti pentru a învăţa din greşeli.”
(Lumni Natt, Despre natura anh-ului)
„Oamenii sunt oameni, iar energia planetară nu-i face decât să-și rătăcească și mai mult mințile. Conectat la fluxul galenic, cel anh este o copie slabă, murdară și înveninată pe care agenții, așa-numiți anh, o folosesc ca să întunece și să distrugă mințile slabe.”
(Um Comte, Dialoguri)
„La început a fost lumina, pentru că înainte nu era nimic. Lumina era nemărginită, pură, sfântă şi imaculată. N-avea formă, n-avea dimensiune, nu era nici materială, nici imaterială. Emanaţii non-fizice existau în lumină şi erau perechi-perechi.
În starea ei atemporală, o fiinţă nu-şi mai ajunge şi astfel creează viaţă, dar rezultatul acţiunii ei este o creatură imperfectă, demiurgică, ce se multiplică la rândul ei şi se înconjoară de propriul univers imperfect. Aici, binele şi răul coexistă ca feţele aceleiaşi monede. În acelaşi fel, această lumină şi acest întuneric sunt o Lume a strălucirii, ce se învecinează cu tărâmul solid de humă, la fel ca sufletul omului, în care o parte este anh, a luminii, iar cealaltă este umbră, rămânând prinsă în mlaştina trupului şi nemaiavând scăpare decât să se scufunde din ce în ce mai jos.
Realitatea şi natura ei, lumina şi umbra sunt bine codate în ADN, ce conţine propriul limbaj, dar indiciile despre ele sunt parte a informaţiilor pe care polinucleotidele le conţin şi le folosesc în sintetizarea moleculelor. Ce mesaj este însă în genele structurale şi cum se leagă ele de lumina primordială? Cum se ajunge la informaţia dintâi, ce se iroseşte sau se perpetuează prin transcripţia moleculelor, şi în final la ce nivel are loc citirea acestora de către ribozomi, astfel încât să nu se piardă, dar nici să nu se releve prea mult din ce se află dincolo de vălul lumii? Informaţia genetică, în trecerea ei de la bazele azotate la secvenţele de aminoacizi, se foloseşte de codul care a fost stabilit de la începutul veacurilor, iar ce rămâne este un amestec de lumină şi umbră, de informaţii care ne despart ca indivizi de marele Eu universal. Cine va reuşi însă să descifreze această enigmă, va stăpâni însăşi cheia realităţii.”
(Lamne Thorme, Helm Verrus, ADN-ul şi Lumina eternă)
Ana-Maria Negrilă 