Energia Galenică

Formă specială de energie, folosită de plantele şi animale de pe Galene pentru a crea o simbioză perfectă. Ulterior, energia a fost captată de colonişti şi folosită pentru comunicaţii, dezvoltând astfel cele două reţele informaţionale ce dominau planeta – Reţeaua Republicii, la care aveau acces numai oamenii posesori de implanturi cu pseudoclathrin, şi Fluxul Anh, utilizat ca bază de date şi platformă de comunicare de către agenţii anh ai Regatului Celest. În plus, prin sute de ani de ameliorări genetice, specialiştii Regatului au reuşit să îmbunăţească genomul agenţilor astfel încât să poată capta energia ganelică şi s-o poată folosi pentru a altera realitatea oamenilor obişnuiţi.

Pădurea Galenică

„Pădurea galenică aduna energia ce se rotea în jurul planetei, iar dacă agentul se concentra, putea vedea Fluxul trecând prin nervurile dure ale frunzelor, prin ramurile aproape transparente, până la trunchi, unde dispărea într-un mănunchi împletit de tuburi în care pulsa viaţa. Un creier rudimentar conducea activitatea copacilor, dar întreaga pădure se supunea unei alte minţi vegetale. Arome de tot felul, miresme răspândite în aer la cererea creierului, cârcei care se întindeau spre ei pentru a-i cunoaşte mai bine. Mirosea a parfum, a polen, a verde, a sol. De cele mai multe ori, aceştia adunau sudoarea sau celulele moarte de pe piele şi le transmiteau în interiorul copacului pentru a fi analizate şi clasificate. Informaţiile coborau în rădăcini şi de aici, călătoreau prin vasele întinse de la un arbore la altul, până la locul unde creierul vegetal le procesa, dând comanda celulelor specializate, ce sintetizau aromele potrivite persoanei.” (Stelarium)

Creierul vegetal

Fiinţă simbiotică de pe Galene, coordonator al vegetaţiei. Creierele vegetale au fost preluate de Comintern şi folosite pentru a dezvolta grădinile urbane. Un astfel de creier vegetal a fost aclimatizat pe Staţia Spaţială Liftport pentru a se ocupa de ecosistemul artificial al acesteia.

„Karl îşi schimbă poziţia, încercând să se ridice. Stepen îl apucă de umeri şi-l trase în sus, susţinându-l să nu cadă. Corpul agentului era rece, dar se încălzi pe măsură ce acumula din energia lui Etain. Stepen îl târî afară şi-l lăsă să se odihnească, după care intră în tunel însoţit de unul dintre paznici. Celălalt rămase afară cu ochii la trupul prăbuşit pe iarbă. Karl rămase întins pe-o parte, deşi nu se simţea atât de obosit. Câteva mici flori albastre se răsuciră şi-i atinseră mâinile, iar Karl le urmări cum îşi apleacă petalele palide de parcă i-ar fi cercetat starea. Vegetaţia fremăta în jurul lui şi câteva tufişuri începură să emane arome calmante. Era înconjurat de toată grija de care grădina era în stare, aerul părea mai consistent, iar câteva seminţe trecură plutind pe lângă el, privindu-l cu câte un ochi minuscul. Respiră adânc. Ar fi aţipit, dar nu era timp pentru asta.” (Karl Senn)