Anss Herd părăsi casa lui Tomas Omm urmat de tânărul cu ochi cafenii, care-i atrăsese atenția. Judecătorul Omm nu se arătase foarte darnic, dar nu era nimic, mai avea timp să-și schimbe părerea. Aștepta ceva rezultate și de la el, doar că lucrurile n-aveau să se petreacă peste noapte. Era nevoie de timp pentru a distruge un oraș ca Hubb-ul. Nu era bine să ataci direct. Orice-ar fi încercat Omm, n-ar fi mers. Cu toată flota lor de nave, erau destul de primitivi față de tehnologia pe care IA Alexander o avea la dispoziție. Era nevoie de ceva similar, dar subtil.
Bărbatul se urcă în vehiculul pus la dispoziție tot de Tomas Omm. O cutie mai mare ce fusese extrudată de șosea pentru a-l purta la reședința lui. Se lăsă să cadă pe banchetă, iar rețeaua își modifică forma ca să se simtă cât mai relaxat. Sclavul se așeză pe jos în fața lui ca o păpușă dezarticulată. Era ceva ciudat în mișcările acestuia. Poate nu avea de mult sensoscheletul, iar legăturile spre creier erau insuficient dezvoltate.
– Te simți bine? i se adresă tânărului cu ochi cafenii.
Acesta nu răspunse, dar își mută privirile goale asupra lui. De fapt, nu părea pierdut, ci doar relaxat de parcă ar fi stat întins pe-o plajă și-ar fi privit în largul mării. Anss se încruntă. Sclavii pierdeau capacitatea de-a se exprima, doar că el uitase asta.
– Ai un nume?
De fapt, avea, și era scris în actul de proprietate dat de Tomas. Putea să-l ruleze în memorie, dar nu era nicio grabă. Se uită pe fereastră, apoi din nou la tânărul, care rămăsese cu ochii la el, așteptând.
– Vezi-ți de treabă, îi spuse.
Sclavul avea pe gât mai multe împletituri din duronit ce păreau să formeze un model. Nu fusese intenția celor de la Centrul de apartenență, dar sensoscheletul îi dădea un aer de eleganță, în contrast cu pielea albă.
Se întoarse din nou la spectacolul străzilor. Acum pluteau prinși de-o bandă de șosea, levitând la câțiva metrii deasupra caselor. Andorre acoperea aproape întreaga insulă, dar clădirile erau ascunse de vegetația roșie. Existau acoperișuri pe care creșteau grădini, șosele și vehicule mimetice – totul pentru a face metropola invizibilă.
Se opri în fața unui zid de tufișuri și coborî urmat de sclav. În spatele lui, vehiculul păru să se dezintegreze intrând în structura șoselei.
– Anss Herd, spuse clar.
Tufișurile se dădură la o parte. Dincolo era grădina sălbatică pe care-o cumpărase cu douăzeci de ani în urmă. Intră pășind prin iarba înaltă. Privi în jur și scoase un sunet înalt, codul ce activa tehnologia Hubb. Din vegetație începură să se înalțe pereții casei sale – la început, doar zidurile de vibrații, apoi pe măsură ce atomii se ordonau într-un anumit fel, totul căpăta formă. Anss rânji. Tomas Omm ar fi făcut orice să pună mâna pe tehnologia asta, la fel și alții din fostele ghilde ale Turbillionului.
Camerele apărură unele după altele, iar Anss intră în casa ce se deschise invitându-l. Înăuntru, totul era vibrație, de la moleculele atmosferei, la atomii mobilei ce se materializa sub ochii lui. Sclavul se opri lângă ușa ce se vălurea ca bătută de vânt. Fața îi erau calmă. Pentru el spectacolul nu însemna nimic.
Anss oftă. Nici nu știa de ce-l luase cu el. Cedase unui impuls când îl văzuse în casa lui Omm. Își scoase haina și i-o întinse.
– Pune-o acolo, îi spuse indicând-i un scaun ce tocmai se forma.
Tânărul îl ascultă, apoi se întoarse și se opri din nou în fața lui, așteptând următoarea comandă. Anss îl apucă de brațe și-l trase mai aproape. Era destul de înalt, cu trăsături fine și ochii mari, cafenii, care-i aminteau de cineva.
– Semeni cu Hauer, îi spuse, iar colțurile gurii i se ridicară ușor. E ciudat, dar aduci cu el.
Sclavul continuă să-l privească absent. Totuși, urechea modificată a lui Anss prinse un sunet slab. Își coborî privirea spre mâinile tânărului. Degetele acestuia tremurau ușor, puse în mișcare de-un sentiment pe care tânărul nu părea să-l aibă. Se aplecă spre el, privindu-l adânc în ochi.
– Ți-e teamă, nu? Undeva, acolo în interior, te temi de mine.
Începu să râdă ușor, iar casa vibră modificându-și imperceptibil forma.
– Foarte bine. Să-ți fie.
Anss îl eliberă și-l împinse spre un scaun ce apăru ca răspuns la un alt sunet.
– Așteaptă-mă aici.
Tânărul îl ascultă docil cu privirile fixând peretele din față. Anss se lăsă lângă el. Da, asemănarea era ciudată. Poate că tânărul nu era din Hubb, dar oamenii ajungeau inevitabil să semene între ei.
– O să-ți spun Shan, îi spuse pronunțând clar numele. Ai înțeles?
Sclavul întoarse capul spre el, dar nu reacționă.
– Bine, zise Anss și-l bătu pe umăr simțindu-i oasele sub îmbrăcămintea subțire.
Se încruntă. Poate nu fusese atât de bine hrănit pe cât crezuse. Am eu grijă de tine de acum înainte! gândi, deși tot nu-i era clar ce urma să facă și de ce-l luase cu el. Nu avea nevoie de sclavi, pentru că locuința se ocupa de tot. Poate fusese asemănarea cu Hauer, dar nu voia să se gândească la asta.
Se îndreptă spre interiorul casei, iar pereții se unduiră lăsându-l să treacă. Exista ceva ce trebuia să vadă. Ceva ce plantase în urmă cu douăzeci de ani în subsolul casei. Ajunse în centrul energetic al locuinței și privi în jos. Gândi scara care apăru, ajutându-l să se scufunde prin tunelul ce ducea adânc în solul Cardeei. Nimeni nu știa ce făcuse acolo, nici tatăl lui Hauer, nici cei din Andorre. Pentru asta-și riscase poziția în Hubb, dar era sigur că avea să merite.
Era întuneric dedesubt, dar el n-avea nevoie de lumină. Era înconjurat de vibrație, de sunete slabe ce-i aminteau de acasă. Și acolo exista armonie ce se desprindea din straturile de minereu. Exista un filon interior, dar mai mult decât atât, exista perfecțiune, o simetrie cristalină în care atomii se aranjaseră într-o structură armonică de molecule vibrând pe aceeași frecvență. El plantase asta acolo. Furase germenul din Hubb și-l plantase adânc. Acesta se dezvoltase frumos, deși încă nu ajunsese la maturitate. Trebuia să mai aștepte câteva decenii, dar ce conta asta pentru el? Era arma lui, asigurarea lui. Un material nou de aceeași frecvență cu a Hubb-ului, o similaritate moleculară de care avea să se folosească pentru a-l distruge. O axă de rotație comună și un unghi identic de intersecție cu axa imaginară ce traversa Hubb-ul. Se cufundă și mai adânc, simțind vibrațiile rocii pe suprafața costumului.
Rămase în întuneric, ascultând cântecul mineralelor și al cristalelor ce înmugureau. Da, își spuse, acum nu mai e cale de întoarcere!
(Ascensiunea stelară, Stelarium 2)
Unde găsiți cărțile mele:
Crux: cruxed.ro
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Elefant: Împăratul ghețurilor
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Alte librării:
Librăria Mihai Eminescu – București
Magazinul Red Goblin – București (Str. Colţei nr. 42)
Bookstory – Cluj Napoca
Book Corner Librarium – Cluj-Napoca (Eroilor 15)
Librăriile Alexandria.
Ana-Maria Negrilă 