Rămase singur, iar pe măsură ce se liniștea, începu să simtă din nou frigul. Felinarul răspândea o lumină palidă prin ușița coborâtă, dar tot era mai bine decât întunericul. Privirile îi rămaseră pironite asupra focului ce se întrezărea în interior. Asta însemna căldură. Se repezi înainte, ca împins de un resort, îngenunche lângă felinar și își făcu palmele căuș în jurul lui. Chiar era cald, simțea atingerea plăcută de-a lungul degetelor și pe fața aplecată. O plăcere! O plăcere nesperată! În întunericul înghețat de mai devreme, avea o rază de lumină și trebuia să-i mulțumească lui Kenner pentru asta. Nu s-ar fi așteptat de la el să-i ușureze în vreun fel suferințele, dar se pare că nu se gândise la asta, ci pur și simplu uitase obiectul acolo.
Căzu pe gânduri în timp ce căldura îi mângâia fața.
Așa să fi fost? Să fi uitat preparatorul? Nu i se păruse că era atât de distrat. Și apoi, purtarea lui Kenner fusese foarte ciudată.
Ce îi spusese? Că mai avea câteva ore și avea să fie luat la interogatoriu? Că aveau să-l tortureze? Că restul scăpaseră? De ce îi povestise toate acestea? Era ca și când ar fi vrut să-i dea speranțe. Adică Varydd nu era atotputernic, nu fusese în stare să descopere niște oameni pe care îi cunoșteau toți și care nu aveau unde să se ascundă. Cât de posibil era ca vreunul dintre ei să îl fi răpit pe rege? De fapt, nici Kenner nu insistase pe pista asta. Și ce-i mai spusese? Se căzni să-și amintească, dar inima îi bătea atât de tare că aproape îi acoperea gândurile.
– Nu poți scăpa fără unelte și prieteni! murmură el cuvintele preparatorului.
Asta sunase foarte ciudat. Ce unelte și ce prieteni?
Privirea îi poposi din nou pe felinar și începu să-l studieze. Era un cilindru de metal, cu pereți orbi, în care fuseseră decupate romburi mici ce păreau să formeze un model destul de complicat. Îl luă în mână și îl răsuci ținându-l cu grijă de mâner. Sub peretele cu romburi se mai afla unul vopsit într-o culoare închisă în care fuseseră practicate mai multe deschizături înguste. Partea de jos a felinarului se sprijinea pe o placă rotundă și pe patru tije destul de groase, ca niște piciorușe, ce uneau suportul de capacul conic. Era un instrument util și frumos. Probabil că îi aparținea lui Kenner, fiindcă metalul și lucrătura erau de o calitate mult prea bună ca să fi făcut parte din obiectele folosite în închisoare.
De ce i-l lăsase dacă era al lui?
Începu să-l pipăie pe toate părțile fără să ia în seama arsura din buricele degetelor. Un singur gând i se învârtea în minte: Kenner nu făcea lucruri fără rost!
Flacăra din interior pâlpâi și își schimbă culoarea în timp ce felinarul se clătina în mâinile lui Garen. O clipă, acesta se temu să nu se stingă, așa că deschise ușița din față ca să o privească mai bine. Flacăra era acum aproape albăstruie, doar cu marginile tivite de un roșu aprins, și stătea cocoțată în vârful fitilului legănându-se încoace și încolo. Dedesubt ei se afla o materie albă, pe care o produceau unii copaci și care ardea foarte bine în combinație cu fitilul țesut din fibre de tisse. După ce Garen deschise felinarul, flăcăruia crescu brusc și începu să pâlpâie cu mult zel, ca și cum ar fi dansat, iar miezul îi deveni de un galben intens, ce trecea la nuanțe portocalii pe măsură ce se apropia de marginea roșie.
– Foarte frumos! murmură Garen. Dar fără rost. Nu sunt cel mai bun public pentru tine!
Flăcăruia nu se opri, ci se mișcă și mai repede, schimbându-și forma, alungindu-se, apoi strângându-se ca pentru a-i contrazice vorbele. Garen se încruntă și întinse un deget spre ea.
– Ticălosul de Kenner nu mi-a lăsat nimic aici, nu-i așa? Speram o cheie sau poate o lamă, dar ești doar tu ca să-mi ții de urât.
Flăcăruia păru să protesteze și o față începu să ia naștere din culorile strălucitoare – doi ochi alungiți cu pupile de întuneric, un nas micuț și o gură ca o cicatrice. Era un chip, dar unul strâmb ce tot tremura. Garen scoase o exclamație surprinsă, lăsă felinarul pe podea, și se retrase, târându-se de-a-ndăratelea.
– O Umbră!
Cu greu putea cineva numi Umbră materia aceea strălucitoare, deși asta era! Un demon!
Flacără se clătină pe fitilul ei, ca și când l-ar fi mustrat pentru vorbele lui, creascu din nou, iar din învelișul roșu-strălucitor îi ieșiră mai multe piciorușe, ca ale păianjenilor deem, care se agățară de marginile de metal. Creatura de foc se chinui să se desprindă de fitil și cu mai multe sforțări, care o făcură și mai roșie decât fusese inițial, se eliberă și se întinse spre ușița deschisă. În curând, se agățase de ea și se legăna, apoi dintr-o dată își luă avânt nimerind drept pe pieptul lui Garen. Acesta scoase un strigăt și sări în picioare, măturându-și pielea cu mâinile ca să scape de flacără. Nu simțea nicio arsură, doar o căldură plăcută și o gâdilitură pe măsură ce creatura de foc creștea și îl îmbrățișa. Se gândi că preparatorul îl voia mort, dar nu îndrăznise să o facă el însuși, poate de teama lui Varydd, poate din alte motive, dar în curând nu îl mai preocupa asta și căzu amețit pe spate.
Zăcu astfel mai mult timp, fără să-și piardă cunoștința, dar și fără să gândească, moțăind și bucurându-se de căldura plăcută ce luase locul frigului de mai devreme. Nici nu mai conta că era prizonier, că era închis într-un loc necunoscut, că fusese gata să înghețe, că nu îl aștepta decât tortura și moartea. Se simțea bine, inima îi bătea liniștită, iar pe față îi înflorise un zâmbet.
Flacăra-Umbră îi intrase în trup și avea să îl apere de toate. Minunată senzație!
Într-un târziu se ridică și se duse la ușă. În celulă era din nou întuneric, dar nu mai conta pentru că acum vedea la fel de bine ca ziua. Își propti palmele de canaturile din metal și împinse ușor. Panourile tremurară, dar nu se clintiră, iar el zâmbi din nou. Nu avea nicio importanță dacă ieșea chiar atunci sau mai târziu. Ciuli urechile. Tăcerea de mai devreme era dintr-o dată plină de șoapte care îi spuneau să aibă răbdare. Se întoarse la locul lui de lângă perete și se așeză strigându-și genunchii sub bărbie și înconjurându-i cu brațele, nu înainte de a-și trece degetele prin părul încâlcit și-a chicoti în timp ce făcea această operațiune.
Curând, se auziră din nou pași pe coridor, iar ușa se deschise. Lumina pătrunse în celulă, dar de data asta nu îi mai răni ochii. Văzu doi temniceri, unul înalt și zdravăn, cu părul lung și negru, prins la spate, la fel ca unii mediatori, celălalt mai scund, cu umeri și mâini groase, de luptător. Amândoi purtau veșmintele maronii ale miliției orașului, ce răspundea în fața unui magistrat subordonat direct regelui. Asta era neobișnuit! Era neobișnuit pentru că el era mediator și ar fi trebuit să fie interogat și judecat de ai lui. Sau poate că se temeau să nu iasă la iveală faptul că era nevinovat și nu voiau să riște să strice bunătate de poveste.
– Ușor, flăcăule! îi spuse cel cu păr lung.
Garen nu se mișcă.
– Să nu cumva să deschizi gura că te-ai ars! îi atrase atenția celălalt.
Garen observă în treacăt că ascundea ceva la spate, dar tot nu se mișcă.
Păr Negru păși în celulă ținând în mână ditamai bastonul, care însă nu părea prea mare în mâinile lui.
– Te ridici ușor și te întorci cu fața la perete, îi porunci. Ușor de tot, da?
Făcu ce i se spusese fără să simtă altceva decât flacăra ce i se mișca pe sub piele. Al doilea bărbat, Umeri Largi, se repezi spre el și, în timp ce tovarășul lui îi lega mâinile la spate, murmurând ceva, îi trecu peste cap un fel de sac din țesătură grea, metalică. Chicoti când spatele i se cocârjă din cauza greutății, iar unul dintre temniceri îl bătu pe umeri și-i spuse ceva ce nu răzbătu prin țesătura deasă. Garen știa că era o cască de liniște, folosită de gărzile orașului pentru a-i calma pe mediatorii recalcitranți, care făceau scandal prin taverne și nu voiau să se lase arestați. Nomele nu răzbăteau prin ochiurile dese ale materialului, întărit cu fâșii subțiri de krem, așa că era la cheremul lor. Gândul acesta îl făcu să fluiere vesel numai ca să-i sperie. Fu împins, apoi apucat de brațe și ghidat într-o direcție necunoscută. („Stăpânul umbrelor” II)
Unde găsiți cărțile mele:
Elefant: Împăratul ghețurilor
Ebook: Împăratul ghețurilor și alte povestiri
Germania: librăria Ersedi
Elefant: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stăpânul umbrelor
Crux Publishing: Stăpânul umbrelor
Librarie.net: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Crux: cruxed.ro
Ebooks – Google Play
Ana-Maria Negrilă 