Capcana fusese săpată pentru animalele numite eliri, create de magia unui stat dispărut de mult de pe harta lumii. În urma războiului ce distrusese și fărâmițase țările de pe malul oceanului, animalele acestea greoaie scăpaseră, iar treptat habitatul li se lărgise până în sudul regatului Khale, unde clima era ceva mai blândă. Deși mari și periculoase, aveau carnea foarte gustoasă și de aceea, cei din zonă le vânau în special la sfârșitul toamnei, când migrau spre zone mai calde.
Pe Mikel îl atrăseseră strigătele celor strânși în jurul gropii, așa că-și oprise kannul, un animal mai mic decât un elir, cu picioare subțiri și cap alungit împodobit cu coarne scurte. Erau o comunitate veselă, autonomă, nesupusă regulilor din Khale. Bărbații hohoteau, iar cei mai tineri țineau în mâini crengi groase cu care își făceau de lucru în jurul capcanei, împungând ceva din interior. Printre ei, îl recunoscu pe Dall, tânărul venit din Parene, cel mai mare oraș-stat din sud. Bărbatul simți o strângere de inimă, pentru că nu-i plăcea când animalele erau chinuite. Una era să le bea sângele înainte de a le dezmembra, alta să își bată joc de ele! Își însușise această regulă când fusese mediator în nord și se hotărâse să o aplice, chiar dacă nu mai făcea parte dintre apărătorii legii regale.
– Ei, opriți-vă! le strigă mai aspru decât ar fi fost normal cu niște oameni pe care-i cunoștea.
Era deja în mijlocul lor, strângând puternic coada suliței, încrustată cu cristale tulburi de krem gri. O luase cu el din obișnuință, nu pentru că s-ar fi simțit amenințat sau i-ar fi trebuit arme ca să se impună. Se uită de jur-împrejur, așteptând o explicație.
Câteva fețe se întoarseră spre el, iar unul dintre localnici, un bărbat înalt, cam de vârsta lui, i se adresă pe ton de scuză, văzându-l cum se încruntase.
– E un perceptor de-al regelui din Kahle. A căzut în groapă azi-noapte. Nu e mare lucru de capul lui, dar ceva carne mai are pe oase și sânge în vine. Nu e de aruncat!
Mikel se apropie, iar grupul se împărți în două, lăsându-l să treacă. Le simți neliniștea, pentru că în mica așezare, veteranul luptelor cu perceptorii reprezenta ceva. Deși parțial autonomi, avuseseră de suferit de pe urma sistemului de taxe impus de Khale, așa că se împotriviseră celor trimiși în valea dintre munți.
– E unul din grupul de acum o săptămână, îi spuse Dall, dând din capul brunet.
Venise printre ei cu câteva luni în urmă ca să negocieze contractele de izolație krem, produsă ilegal în zonă, și de atunci tot făcuse drumuri peste graniță. De curând, cineva îi trădase și fuseseră vizitați de un grup de perceptori regali. Îi vânaseră prin păduri după ce aceștia le descoperiseră atelierele ascunse în peșterile din regiune, dar Mikel era sigur că îi omorâseră pe toți.
Mikel dădu din cap și îl împinse încet din drum. El condusese grupul care se ocupase de perceptori, cel mai mic grad de mediator, și se îndoia că mai scăpase vreunul.
Groapa era destul de mocirloasă. Se apropie cu grijă de marginea șubredă, aplecându-se peste buza ei. La început nu văzu nimic, pentru că silueta chircită și acoperită de noroi se întrezărea cu greu în semiîntunericul din adânc. Era un trup mic, ce nu părea de adult, sau poate i se părea astfel din cauza poziției. Îi vedea doar partea de sus a capului, părul blond, strâns într-o coadă murdară, și umerii cam ascuțiți prin haina ruptă.
Cineva îl împunse cu un băț, făcându-l să strige slab. Nu se mișcă însă, ci rămase chircit, gata să se protejeze.
– A încercat să atace? întrebă Mikel, privind în jur.
Bărbații dădură din cap. Așa îl găsiseră, ghemuit în capcană; cineva îl întrebase de unde venea, dar îi privise speriat, se ridicase și întinsese mâinile spre marginea gropii, spunând cu voce răgușită: „Vă rog, nu mă lăsați aici!”. Când cineva strigase: „Perceptorule, nu pleci nicăieri, stai cuminte acolo și surpăm pereții peste tine!”, tânărul se retrăsese și se ghemuise pe sol. Îl loviseră cu bețele, dar nu-l clintiseră.
– Nu și-a folosit nomele? întrebă Mikel neîncrezător.
Câțiva clătinaseră din cap. Nu, nu încercase, poate era rănit, bolnav, și știa că nu-i putea manipula pe toți.
– Poate, oftă Mikel cu ochii la gâtul slab și murdar ce tremura.
Perceptorul își pusese mâinile pe cap, încercând să se apere, iar degetele îi erau de un negru roșcat. Să fi sângerat? Se uită mai bine și oftă din nou. Unul dintre bătrâni întinse un băț gros și-l lovi pe tânăr peste brațe, dar nu obținu nicio reacție.
– Vedeți? spuse, fără să se adreseze cuiva anume, e ca mort. V-am zis eu. Să scăpăm de el! Tot nu avem carne, îl mâncăm și gata. Îi ard eu oasele în cuptorul de krem.
Totuși, nimeni nu făcu vreo mișcare, privind la Mikel. El era, până la urmă, singurul îndreptățit să ia o hotărâre. Bărbatul se așeză pe vine și se uită din nou la tânăr. Era prea murdar ca să-și dea seama dacă era bolnav, așa că mai scoase un oftat, ascunzând în fluxul de aer și o incantație de avertizare, dar nu obținu mai mult decât bătrânul cu bățul.
– Scăpăm de el, Mikel? insistă celălalt, fixându-l cu ochi pofticioși.
Oamenii erau o delicatesă în părțile acelea, mai ales de când regele din Khale își întinsese stăpânirea și spre sud. Din când în când, grupuri de localnici mai făceau raiduri în nord după carne proaspătă, dar nu atât de des ca în trecut.
Mikel se aplecă și mai mult, privind spre creștetul murdar și încercând să nu-l vadă așa cum le apărea celorlalți. Trupul tânărului era înconjurat de culori palide. Totul era cenușiu și aproape putea să simtă magia cu care se acoperise ca să se protejeze. Străbătu încet suprafața tremurătoare, îndreptându-se spre centrul minții, locul în care se afla sufletul pan, fără să-l rănească și mai mult, pășind printre zdrențe întunecate de gânduri.
Ce s-a întâmplat cu tine?
Nu era nimeni să-i răspundă. Conștiința tânărului mediator se strânsese în adâncuri, iar, dacă ar fi încercat să ajungă acolo, l-ar fi distrus cu totul. Nu mai văzuse așa ceva din perioada în care fusese mediator el însuși, înainte să fugă și să se ascundă în comunitatea de renegați.
Vrei să te ajut?
Putea, desigur, dar trebuia s-o facă? Până atunci, reușise să supraviețuiască tocmai pentru că se ferise de contactul cu alți mediatori. Așa fusese și el când oamenii din vale îi dăduseră adăpost, deși nimeni nu îi aflase trecutul, crezându-l contrabandist ca și ei.
Tânărul se mișcă în planul fizic și ceva din mintea lui se întinse spre Mikel. Nu era o rugăminte propriu-zisă, doar o umbră vagă de speranță că avea să fie ajutat. Bărbatul putea să îl omoare atunci sau putea să-i lase pe cei din vale să o facă. Șovăiala îi slăbi forța și îl văzu pe tânăr îndepărtându-și mâinile, ridicând fruntea și privindu-l cu ochi întunecați și reci. Avea fața foarte palidă și acoperită de dâre sângerii. Încerca să-i transmită ceva dincolo de rugămintea din ochi.
Mikel redeveni conștient de murmurul mulțimii. Oamenii se agitau dintr-o dată, iar el se încruntă, uitându-se în jur.
– O să ne atace!
Strigătul izbucni pe neașteptate, iar spaima se oglindi pe chipurile oamenilor odată cu o mișcare pe care Mikel o simți, dar nu reuși să o oprească. Unul dintre tinerii din grup apucă o ramură groasă și lovi cu capătul ei în pieptul perceptorului. Acesta icni ciudat, iar privirea i se mută spre cel care-l lovise. O urmă de incantație i se desprinse de pe buze, iar tânărul se ridică brusc și se repezi spre peretele gropii cu un salt ce păru să-l ducă până aproape de margine. Rată cu foarte puțin, mâinile i se prinseră de buza mocirloasă, degetele i se încleștară, albe prin clisa întunecată. Mikel îi văzu fața murdară, pe care mândria reapăruse dintr-o dată, apoi totul se încheie, pentru că străinul alunecă și se prăbuși cu o bufnitură pe fundul capcanei. Se lovi și rămase chircit, fără suflare, cu gura larg deschisă, ca și când ar fi vrut să strige, dar nu ar mai fi avut aer.
– Te-aș putea ajuta, dar de ce aș face-o? i se adresă folosind nomele fără să fie sigur că celălalt îl înțelegea.
Mulțimea se agită în jurul gropii, exclamațiile umplură aerul, iar tânărul cu creanga se aplecă și-l lovi pe perceptor în frunte. Acesta rămase nemișcat, cu capul dat ușor pe spate și buzele palide întredeschise. Ochii îi erau pe jumătate închiși, dar nu părea conștient. Mikel ar fi vrut să intervină, dar nomele îi erau mult diminuate, nefolosite de atâta vreme. Acolo nimeni nu știa că fusese mediator și nici nu trebuia să se trădeze dacă nu voia să își încheie viața tot într-o groapă sau drept carne pentru următorul festin.
– Ajunge! strigă, apucând bățul din mâinile tânărului, care păru surprins.
Vorbise mai tare și mai aspru decât de obicei, iar oamenii rămaseră tăcuți. Mikel azvârli creanga peste capetele lor și observă cum câțiva se feriră. Emise sunetele unei nome vechi, inducându-le teamă.
– Scoateți-l de acolo, spuse liniștit. Nu face parte din grupul de săptămâna trecută, asta cu siguranță. Vreau să știu ce-i cu el.
(Stăpânul umbrelor, Crux Publishing, 2020)
Unde găsiți cărțile mele:
Elefant: Împăratul ghețurilor
Ebook: Împăratul ghețurilor și alte povestiri
Germania: librăria Ersedi
Elefant: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stăpânul umbrelor
Crux Publishing: Stăpânul umbrelor
Librarie.net: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Crux: cruxed.ro
Ebooks – Google Play
Ana-Maria Negrilă 