Lucrurile sunt infinite la număr, se nasc și pier.
(Repertoar antic)
*
Deasupra lui Alignak, satelitul lui Galene, Stația Spațială Liftport se rotea lent în jurul asteroidului de ancorare. Sten se amestecă printre turiștii de pe puntea-observator, așteptând explozia încărcăturii pe care-o plantase mai devreme la centrul de asamblare. Era aglomerat, dar mulțimea-l proteja de roboții ce asigurau securitatea zonei. Trebuia însă să-și găsească o poziție mai bună pentru captarea de imagini în sensomemorie. Înregistrarea era necesară agenților anh din flux și Arhivelor regale, deci era important să rămână pe loc.
Se apropie de marginea observatorului. Dincolo de aripile de biopolimeri, ce împodobeau puntea, de pereții transparenți ai Stației, văzu fața enormă a lui Alignak, iar în mijlocul ei, imaginea perfect rotundă a unui crater cu miezul întunecat și cu marginile scăldate de-un soare aprig. Galene, mai spectaculoasă, mai albastră, dar mai îndepărtată, se ascundea dincolo de Stație și de brațele ei, adânc înfipte în roca asteroidului ca spițele unei imense roți cerești.
Stând deasupra lumii, am tras bolta peste adâncul pustiei, am umplut de lumină stelele și am acoperit de splendoare fața planetelor; astfel, rotindu-mă înaintea haosului, am creat cercul vieții.
Cercul Lumii. Galene acoperită de ape.
Sten era fascinat. Imaginea asta merită orice sacrificiu! își spuse, încercând să-și liniștească bătăile inimii. Să fii deasupra lumii, să fii liber! Din păcate, nu putea rămâne. Trebuia să se întoarcă în Regat.
Grupurile de turiști se opriră lângă balustradele ce separau podeaua observatorului de spațiul coborât până la zona de relaxare. Murmur de voci, pași, exclamații.
Impulsurile electrice erau peste tot în jurul lui Sten, de la cele transmise de grafenul din structura pereților, la cele din bio-fluxul generat de creierul vegetal al stației. Informație la viteză de mai mulți terahertzi. Date pe care le-ar fi procesat și stocat în sensomemorie dacă ar fi avut timp. Date care i-ar fi fost ascunse dacă ar fi folosit trupul lui adevărat. Informații care, nefiltrate de implantul cu pseudoclathrin, i-ar fi ars creierul. Și toate în afara fluxului anh, limitat la suprafața lui Galene.
Puțini tineri, dar nu era neobișnuit. La ora aceea a dimineții erau la locurile de muncă, formau personalul de întreținere, erau în laboratoare sau pe cealaltă stație, săpată în miezul asteroidului.
Sten privi la ceasul din structura podelei albe – cifre roșii plutitoare pe suprafața rețelei strălucitoare. Mai avea puțin de așteptat. Încărcătura pusă de el în centrul asteroidului urma să explodeze în curând. Pentru acel moment special, își cumpărase un costum la modă în Republică. O combinație de fâșii albastre și mov dintr-un material pe care grafenul din țesătură făcea să apară imagini stranii. Nu fusese o achiziție necesară, dar plăcută…
Misiunea lui fusese avarierea centrului de pe asteroid, iar pentru asta trebuise să-și abandoneze trupul. În schimb, corpul de împrumut îi dăduse siguranța anonimatului, deși reacțiile acestuia încă-l nelinișteau. Simți o emoție ciudată. Mâinile i se strânseră în buzunarele hainei, mușchii feței i se contractară, ochii i se umeziră, respirația i se acceleră. Emoția nu era a sa, ci a tânărului pe care izbutise să-l controleze până atunci. Undeva, conștiința acestuia se revoltă, iar spaima se insinuă treptat. Își îndreptă spatele și căscă, trimițând impulsuri către centrii nervoși, o încercare de anihilare a momentului de derută. Trezit brusc, bărbatul se lupta cu el. Mai erau doar câteva secunde.
Nu se auzi niciun sunet, doar o vibrație, o tresărire a materiei, de parcă Stația și-ar fi redus viteza, iar spațiul s-ar fi curbat brusc în jurul asteroidului. Suprafața lui Alignak se aplecă pentru o clipă, iar turiștii de pe puntea de observație se treziră aruncați până aproape de balustrade. Plasele de aquamelt, sintetizate din firele păianjenilor deen, îi împiedicară să cadă pe podeaua restaurantului. Se auziră țipete, iar Sten se apropie de marginea terasei. Dincolo de inelul luminat al Stației, se vedea suprafața asteroidului de ancorare și intrarea în labirintul complexului, de unde se ridicau nori de praf. Apăru o perturbare, simțită și de călătorii aflați în flux. Sistemele redundante pentru siguranță intrară în funcțiune, iar nacelele își continuară drumul spre Liftport. După primul moment de panică, oamenii se liniștiră. Se auziră râsete nervoase. Erau obișnuiți cu incidentele minore. Undeva, personalul stației intra în alertă, iar Sten le simți neliniștea. Se aștepta să acționeze în curând.
– Deplasați-vă în ordine spre locul de andocare, se auzi o voce.
Turiștii formară mici insule plutitoare pe suprafața lucioasă a podelei, iar grupurile începură să alunece treptat spre tunelurile secundare. Stația mai cunoscuse impactul cu obiectele rămase din perioada primilor coloniști, cu gunoaiele spațiale, ce nu fuseseră curățate înaintea captării asteroidului în punctul Lagrange. De această dată, nu era vorba de-un incident minor. Impactul se simțise până jos, pe Galene, străbătând structura fractalică. Nu se temea însă, pentru că sistemele de stabilizare erau capabile să facă față și unor perturbări mai mari în Liftport. Totuși, explozia controlată afectase stația internă, iar Sten simți că mecanismul de securitate se pusese deja în mișcare.
Se desprinse încet de grup și porni spre unul dintre tunelurile, conducând la zona mai liniștită a cabinelor personalului. Pereții strălucitori conțineau rețeaua hexagonală a grafenului, iar lumina venea din structura materialului.
Se amestecă printre alți turiști, stăpânindu-și panica trupului de împrumut. Naniții ce-i conțineau personalitatea nu erau atât de eficienți. Dacă și-ar fi folosit direct influența anh a corpului său adevărat, nu s-ar fi întâmplat așa ceva. Știuse asta de la început și de aceea, acceptase spaima celuilalt când naniții își croiseră drum prin țesuturi și se cuplaseră la rețeaua neuronală. Trupul lui adevărat se găsea însă în Cripta Agenților din Regatul Celest și trebuia, totuși, să fie de acord cu Consiliul Anh, care alesese această metodă pentru misiune tocmai datorită versatilității ei. Își aminti prima dată când naniții îi invadaseră corpul ca parte a antrenamentului, iar senzația pe care-o simțise atunci nu i se păruse neplăcută, deși alți candidați urlaseră, se zbătuseră și încercaseră să scape din legături. El îi primise ca pe un dar, ca pe asigurarea că era vrednic să intre în rândurile Anh.
Să fii, să simți, să trăiești nu înseamnă nimic în închisoarea trupului. Ridică-te, descătușează-te, mergi spre lumină, fugi de întuneric, apoi, fii puternic și întoarce-te în mijlocul mocirlei, cufundă-te în ea și ieși învingător, dincolo de necurățenie.
Își continuă drumul, sperând că încărcătura afectase componentele navei. Uniunea Republicilor Libere era arogantă să încerce construirea acelei corăbii stelare fără să se consulte cu Regatul, deși lucrurile nu erau atât de simple. Tratatul de la Melhn le permisese să deschidă minele de pe Alignak și de pe alți asteroizi, dar o navă care să transporte un echipaj dincolo de sistemul planetar era cu totul altceva. Medită la călătoriile spre alte sisteme și i se păru că undeva în Univers, Marele Um se cutremura în cercul lui de lumină. De fapt, nu era surprinzător; Uniunea Republicilor Libere acționase întotdeauna astfel și merita să i se dea o lecție. Oftă fără să se poată opri.
Îi era foarte cald și transpirase sub haina întunecată. Se uită într-unul dintre modelele-stele de pe pereții tunelului și văzu o față cu ochii mari, privindu-l ciudat. Un mușchi îi tresălta în obraz. Blestemații de naniți! După realizarea misiunii, începeau deja să se retragă, arzând punțile neuronale. Trebuia să părăsească corpul acela înainte de-a fi prea târziu. O clipă, întrezări și fețele unor femei cu ochi negri care-l implorau să plece. Nu erau însă amintirile lui. Podeaua-rețea i se curbă sub picioare și, dincolo de senzația de amețeală, știu că hăul de dedesubt nu era nici el real. Încă un strigăt și-un nume. Se luptă să recapete controlul.
Privi în jur și o coti pe un alt tunel. Era înconjurat de prea mulți oameni. Aflat sub formă digitală, forțele anh îi erau mult reduse. Undeva, în apropiere, se afla intrarea într-o grădină urbană, care la ora aceea era probabil destul de pustie. Observă cum oamenii se grăbeau în aceeași direcție. Stația începuse deja evacuarea turiștilor spre nacele. Câțiva roboți de pază trecură destul de aproape de grupul în mijlocul căruia se ascunsese. Îl căutau, dar nu reușiră să-l repereze. Se simțea vulnerabil în apropierea lor, pentru că n-avea cum să-i manipuleze. Unul dintre efectele Tratatului de Neproliferare fusese interzicerea folosirii roboților în alte scopuri decât cele de protecție a Stației și de prospecțiuni miniere în sistemul planetar. Nu putea decât să se bucure că n-avusese până atunci parte de ei și-n altă parte a lui Galene.
Se uită rapid în jur. Numai cupluri, copii, nicio persoană singură. Nimeni potrivit.
Era forțat să acționeze la întâmplare, pentru că alt grup compact de roboți se îndrepta spre el. Alunecă pe podeaua-rețea, încălțările folosind energia colectată de grafen pentru a-l propulsa. Se trase înspre intrarea în grădina-junglă în căutare de adăpost. Acolo, florile își întindeau corolele enorme deasupra aleilor, iar arbuștii își etalau frunzele aproape transparente, eleganța foliajului multicolor sau rădăcinile diafane. Recunoscu experimentele genetice ale Cominternului. Undeva, exista un creier vegetal, care se ocupa de confortul vizitatorilor și care le cerceta preferințele pentru a crea o experiență memorabilă. Pentru Sten, senzorii vegetali erau mai degrabă periculoși.
Câteva vițe se întoarseră spre el de parcă l-ar fi adulmecat, așa că grăbi pasul.
Așteaptă.
Cine ești? Nu te cunosc.
O voce vagă, prinsă undeva în undele de energie.
Nu o persoană…
Filamentele se mișcau în curentul de aer.
Sten tresări și aproape se ciocni de-un bărbat între două vârste ce se grăbea spre ieșire. Turist, desigur, după hainele strânse pe trup, pline de reclame și strălucind palid. Agenții de turism din Republică, prospecțiuni miniere, figura puternică a președintelui Medina. O învălmășeală hipnotică. Nu mai era timp, așa că întinse mână și-i apăsă un punct de la gât. Simultan, își retrase naniții din corpul-gazdă, lăsând în urmă prioni modificați și nanoparticule infecțioase, ce șterseră orice urmă a trecerii lui. Naniții se înfipseră în carnea bărbatului și se deplasară cu repeziciune spre creier, spre rețeaua neuronală, pe care puseră stăpânire imediat. Fostul lui trup rămase nemișcat, iar Sten se văzu dintr-o dată trecând dincolo de ochii celuilalt, dincolo de teamă, aflat doar în fața marii surprize pe care al doilea bărbat o simțise când se lovise de el mai devreme.
– Mă scuzați, auzi o șoaptă care era a lui, de fapt, a celuilalt chiar înainte de transfer.
Sten simți cum noul trup se clatină ușor, dar recăpătă brusc controlul și-și continuă drumul de parcă incidentul de mai devreme n-ar fi însemnat nimic. Transferul reușise. Se îndreptă liniștit spre Liftport fără să privească la grupul de roboți ce se grăbeau în sens opus. Naniții extrăgeau deja informații din creierul celuilalt pentru a-l ajuta să-și formeze noua personalitate.
(Regatul sufletelor pierdute, Stelarium I, Crux Publishing)
Unde găsiți cărțile mele:
Elefant: Împăratul ghețurilor
Ebook: Împăratul ghețurilor și alte povestiri
Germania: librăria Ersedi
Elefant: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stăpânul umbrelor
Crux Publishing: Stăpânul umbrelor
Librarie.net: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Crux: cruxed.ro
Ebooks – Google Play
Ana-Maria Negrilă 