Băiatul care vorbea cu el însuși – Cairo

Pe la 15 ani am ajuns iar în târg și am fost cumpărat de un tânăr care m-a observat chiar dacă stăteam ghemuit într-un colț și arătam palid și înfometat. Mai devreme molfăisem o parte din mâneca zdrențuită a hainei, simțind că aveam să mor dacă nu puneam ceva în gură. Deja nu prea vorbeam de teamă să nu îmi iasă cine știe ce nebunie pe gură, însă cerusem destul de insistent apă și mâncare, primind în schimb câteva lovituri de picior.

Stăpânul din perioada aceea, un negustor cu obiceiuri proaste, nu a încercat spre lauda lui să îl înșele pe tânăr cu totul și i-a mărturisit sincer că aveam un duh rău în mine și că nu reușise nicicum să mă scape de el. Am ridicat și eu privirile în timp ce amândoi discutau în tihnă ca și cum ar vorbit despre un vreun cal sau vreun bou – nu e nărăvaș? câți ani are? trage bine la jug? – doar că întrebările erau altele, atât de multe încât ar fi trebui să mă simt măgulit de atâta interes dacă nu aș fi avut o durere înfiorătoare de cap și sufletul strâns de spaima de a nu face iar vreun gest necugetat, mai ales că tânărul care părea interesat de mine îmi plăcea mult. Nu m-ar fi deranjat deloc să-mi fie stăpân, mai ales că nu îl vedeam închizându-mă în vreun coteț și dându-mi pâine și apă doar când și-ar fi amintit. Până la urmă, negocierea a luat sfârșit și am trecut din proprietatea negustorului fluieră-vânt în cea a lui Abdul Aziz ibn Mustafa.

Louis Comfort Tiffany (1848–1933). On the Way between Old and New Cairo, Citadel Mosque of Mohammed Ali, and Tombs of the Mamelukes, 1872 (Public Domain)

Noul meu stăpân are o înfățișare mândră, pare sigur pe el, în ciuda tinereții, însă ochii îi sunt blânzi. Mă privește ca pe un om, nu ca pe un obiect oarecare – covor sau ulcică – lucru care mă câștigă imediat. Îl urmez cu toată slăbiciunea și îmi promit să mă port cum trebuie de data asta, certând cu vorbe aspre acea parte din mine înclinată spre rele. Simt că, dacă nici acum nu reușesc să fiu acceptat, viața mea va ajunge la un final rapid și dureros, ori de mâna mea, ori de a altora, fiindcă, pe măsură ce mă maturizez, și problemele pe care le creez sunt mai păguboase, apropiindu-se periculos de bariera de foc a legii.

Îl urmez, deci, pe Abdul Aziz plin de speranțe și promisiuni și un timp ne este bine. Când m-a cumpărat, nu știam că tânărul meu stăpân era un fel de învățat și că în curtea locuinței lui se aduna o mulțime de oameni ca să îi asculte cuvintele, însă asta m-a făcut să mă simt special ca și cum norocul și-ar fi întors dintr-o dată fața spre mine. Gata cu bătăile, cu foametea, cu pusul în lanțuri și închisul în coteț, așa că și episoadele mele de pierdere a memoriei și vorbit prostii au dispărut ca prin farmec. Sunt curat îmbrăcat, sătul, pus la muncă nu prea grea, iar când are timp, stăpânul meu pare interesat de mine, de gândurile mele și părerile mele. Sigur că ar vrea să știe mai multe despre familia mea și despre cum am ajuns sclav, dar cum nu îmi amintesc nimic, încep să inventez tot felul de năzdrăvănii, încercând să-l țin cât mai mult lângă mine folosind cuvintele ca pe tot atâtea funii trainice.

Am ajuns, deci, din nou pe străduțele înguste din Cairo, dar înainte să intru prin labirintul de case, urmându-l pe Aziz ca un cățel pierdut, am văzut marile piramide în deșertul de dincolo de oraș și m-am simți ca și cum mă întorsesem acasă. Totuși, praful ulițelor, strigătele negustorilor ambulanți, cotcodăcitul cârdurilor de găini, aglomerația, abundența de mărfuri îmi aminteau neplăcut de Ahmad și de greșeala mea.

Acum, fiind mult mai matur, vedeam Cairo cu adevărații ochi și puteam să-i judec bogăția. Acolo, Nilul atingea apogeul în luna august, când creștea suficient ca să pătrundă în canalele de irigații și rămânea așa până la opt săptămâni, destul ca apa să ajute recolta de grâu. Străzile orașului aveau cel mult cinci-șase metri, lățindu-se doar la întretăieri, dar de obicei erau doar de un metru-doi, pentru că nimeni nu se preocupase să sistematizeze în vreun fel cartierele date la început unor grupuri aparținând aceleiași familii sau trib, iar clădirile crescuseră pe unde puteau, folosindu-se de fiece spațiu liber. Acest oraș se hrănise și crescuse înghițind populația și prosperitatea altei metropole, cu o istorie mult mai nefericită, al-Fusṭāṭ, care fusese arsă la porunca unui vizir cu câteva sute de ani înainte, pentru a-i împiedica pe cruciații regelui Amalric I[1] al Ierusalimului să o folosească pe post de bază, înainte de a ataca și Cairo. Patruzeci de zile durase ca al-Fusṭāṭ să se transforme în cenușă, o mare parte a populației murise, dar o treime tot reușise să fugă și să ajungă în orașul învecinat, unde ocupase străzile, băile și moscheile.

Deci, Cairo nu ar fi devenit ceea ce era dacă sultanul Saladin[2], cinstit fie-i numele, nu l-ar fi deschis tuturor – imigranților din delta Nilului și kurzilor, călăreți destoinici, care slujeau în armată. Aziz mi-a spus toate aceste lucruri pe când mergeam spre casa lui, iar eu de abia deschideam gura ca să-i răspund la întrebări, temându-mă de cine știe ce pedeapsă.

 – Uite aici, mi-a spus, arătându-mi vânzătorii ambulanți, se vinde harāʾis at-tamar, pasta de curmale, humus fiert, aṣ-ṣīr wa-l-būrī, mici pești sărați, napi murați, brânză prăjită.

Am dat din cap la fiecare, deși pe multe nu le gustasem vreodată.

– Ai mai fost vreodată în Cairo?

– În copilărie, dar nu prea mult timp, așa că nu îmi amintesc mare lucru, i-am mărturisit.

A dat din cap ca și cum ce i-aș fi spus ar fi fost foarte interesant.

– O să îmi povestești toate acestea după ce ajungem acasă, mi-a spus cu căldură, apoi a făcut semn unui vânzător, a cumpărat o porție de kishk[3] și mi l-a întins.

– Ia asta, poate îți e foame.

Am fost atât de uimit de bunătatea lui, încât nu îmi mai amintesc nici cum i-am mulțumit, nici ce mi-a răspuns. (Băiatul care vorbea cu el însuși)


[1] Almaric I (1136-1174), conte de Jaffa și Ascalon, iar din 1163 rege al Ierusalimului.

[2] An-Nasir Salah ad-Din Yusuf ibn Ayyub (1137 – 1193), general de origine kurdă, primul sultan al Egiptului și Siriei și fondatorul dinastiei Ayyubide.

[3] Fel de mâncare constând în iaurt amestecat cu grâu zdrobit, apoi uscat.

Unde găsiți cărțile mele:

Elefant: Împăratul ghețurilor

Ebook: Împăratul ghețurilor și alte povestiri

Germania: librăria Ersedi

Elefant: Stăpânul umbrelor

Cărturești: Stăpânul umbrelor

Crux Publishing: Stăpânul umbrelor

Librarie.net: Stăpânul umbrelor

Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor

Elefant: Regatul sufletelor pierdute

Elefant: Ascensiunea stelară

Elefant: Agenții haosului

Crux: cruxed.ro

Librărie.net

Cartepedia

Emag

Uzina de carte 

Books-express

Ebooks – Google Play

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s