Timpul era o călătorie printr-o pădure plină de șoapte, iar oamenii doar umbre sub copaci. O lume plină, totuși atât de goală. Oriunde s-ar fi uitat, nu era nimic, doar ce putea prinde cu coada ochiului.
Rassemun gemu, pentru că mâinile ce-i strângeau gâtul îl împiedicau să răspundă. Sfera se mări, atingând fruntea uriașului. Zâmbetul lui Apoc se adânci.
– Când sunt singur, tu mă alini, când sunt speriat, mă protejezi; pentru tine exist, stăpâne, și tu ești în toate gândurile mele. Fără tine, sunt pierdut, fără tine nu exist. Dragostea înseamnă sacrificiu, iar, dacă vrei să fii om adevărat, trebuie să-ți trăiești viața și să înveți din greșeli. Jertfa este piatra de temelie a credinței, dar și iubire. Unde ești? De ce nu te întorci la mine? Nu știu ce să fac. Sunt copleșit de umbră, dar și ard de viu. Nu sunt nimic, nu trăiesc, dar nici nu mor, stau între două lumi. Lumea a ajuns la un sfârșit? Este vidul care apare când cuvintele s-au pierdut? Am un gol în suflet pe care nu-l pot umple orice aș face! Lumea este o închisoare.
Sfera se desfăcu în fâșii de întuneric și lumină înconjurând capul lui Apoc. Acesta nu se mișcă și continuă să recite netulburat.
– Când lumea ia sfârșit nu mai există nicio tulburare decât cea a materiei. De aceea doresc să fiu și eu ca materia fără formă, tinzând către un nou început!
Lacrimi întunecate i se scurseră pe obraji, apoi respiră adânc și absorbi toată energia sferei. Fluxul îi înconjură trupul, iar mâinile începură să-i dogorească. Rassemun se zbătea, agățat de el, iar pielea albă i se acoperea de pete roșii.
– Dacă Lumni a aranjat totul, și tu mă vei trăda, mormăi Apoc cu întunericul pulsându-i în ochi. Da…
Un gând neplăcut i se rotea în minte, energia îi făcea sângele să-i bubuie în tâmple, iar ceva îi bâzâia enervant la ureche. Ochii agentului priviră dincolo de el, iar gemetele porniră din nou. Prea mult zgomot!
– Ce s-a întâmplat? Nu am dreptate?
Ceva se întâmpla în spatele lui, iar asta îl deranja. Fusese întrerupt și nu de statuile de sticlonit. Acestea erau tăcute, acestea nu trădau, dar acolo se mișca ceva. Își descleștă degete, iar Rassemun se prăbuși apărându-și gâtul cu brațele. Apoc întoarse capul și văzu galtrozi înarmați, lumina fluxului galenic lucind stins la capătul țevilor. Prima lovitură atinse sarcofagul lui Astrud, acolo unde mai devreme fusese trupul lui Rassemun. Dacă nu i-ar fi dat drumul mai devreme, tânărul ar fi murit.
– Fugi! îi spuse.
Nebunia de mai devreme dispăruse. Se răsuci și atinse cel mai apropiat galtrod, lovindu-l de perete cu o explozie de lumină. Ceilalți traseră asupra lui, dar ignoră durerea. Nu era mare lucru, o gâdilitură enervantă. El nu putea fi rănit. Lui energia îi făcea bine. Începu să râdă, iar furia îi izbucni din nou în cap, acoperindu-l de întuneric. Galtrozii erau mecanisme destul de simple, meșterite de inginerii Republicii refugiați în orașele ce supraviețuiseră războiului. Nu erau arme care să-i facă față și se întrebă cine fusese atât de naiv să creadă că-l puteau omorî astfel. Cine știa că era acolo? Rassemun fusese tot timpul cu el. Erau galtrozii folosiți de monopozii lui, sau de alții? Era greu să-și dea seama.
Erau aparate letale, parțial ascunse în spatele unui câmp dens ce le făcea să semene cu sfere de ceață. Apucă următorul galtrod, strângându-l până când simți muchiile metalice zgâriindu-i palmele, iar aparatul bâzâi descărcându-și pulsul direct în carnea lui. Apoc urlă, dar nu atât de durere, cât de sentimentul de putere pe care i-l dăduse energia. Ridică brațele deasupra capului și trânti galtrodul pe podeaua de piatră. Componente și schije zburară în toate direcțiile. Apoc auzi un geamăt și îl văzu pe Rassemun ducând mâna la față. Se refugiase lângă sarcofag, dar nu era suficient de departe ca să nu fie rănit.
Nu avea timp să se ocupe de el. Un alt galtrod îl atacă, țintindu-i capul. Apoc scoase un sunet răgușit când ochii i se acoperiră de negură. Orbit, lovi în față și simți contactul cu metalul. Auzi un scrâșnet, apoi o bufnitură. Mai scăpase de unul. Se șterse la ochii și privi în jur. Galtrozii rămași pluteau în fața lui – șase carcase întunecate. Scuturile fuseseră coborâte, iar energia îndreptată spre sistemul de armament. Aveau lansatoare în lateral, țevi negre cu margini profilate, prin care proiectilele pline de energie um erau aruncate spre țintă. Corpul alungit al acestora era compus din fragmente ținute laolaltă de un liant ce se desfăcea în cazul impactului. Energia um se revărsa degradând țesuturile victimei, dar schijele metalice făceau ravagii în jur. Apoc se încruntă. Era tehnologie interzisă, dezvoltată de Regat, folosind prototipuri furate din sud de agenții anh. Deci nu fuseseră galtrozii lui.
Se mișcă spre capătul sarcofagului, gândindu-se la schijele ce aveau să distrugă mausoleul lui Astrud, unul dintre puținele locuri unde se putea gândi în liniște la trecut. Unul dintre puținele lui refugii. Dacă mașinăriile trăgeau din nou spre el și distrugeau sarcofagul lui Astrud, nicio forță din lume nu avea să-l mai oprească.
– Rassemun?
Tânărul se mișcă în spatele lui.
Apoc mai făcu un pas în lateral urmat de ochii metalici ai galtrozilor. Stăteau între ei și ieșire, deci trebuia să îi înfrunte. Alt foșnet, semn că agentul se ridicase în picioare. Probabil voia să-l ajute.
– Rămâi pe loc! îi spuse.
Rassemun era viu, trupul lui Astrud – mort, dar nu ar fi vrut să fie pus să aleagă între cei doi. Desfăcu brațele, iar galtrozii bâzâiră, mișcându-și dispozitivele de focalizare. Nu priveau însă spre el, deși se afla chiar în fața lor. Un ochi telescopic se roti ațintindu-se asupra lui Rassemun, iar alții îl urmară ca și când ar fi reevaluat situația. Agentul era veriga slabă, fără nicio îndoială, dar nu reprezenta o țintă. Galtrozii erau mânuiți de la distanță, dar aveau și o oarecare autonomie, un mic creier pseudo-organic ce le permitea să ia hotărâri. O parte din acesta mânjise o creație din piatră, în zona unde un galtrod lovise peretele. Era o materie albicioasă, un mucus ce murdărea una dintre operele create în amintirea lui Astrud – fotoliul în care își petrecuse ultimele zile.
Apoc simți din nou cum fierbințeala îi încinge capul. Venise acolo ca să-i arate lui Rassemun că era om și că trădarea lui Hederan îl rănise, dar nu era sigur de rezultat. Acum, mecanismele acelea încercau să distrugă singurul loc ce-i amintea de trecut.
Răsuflă adânc, gândindu-se la luptele de la granița Republicii, la prăbușirea cablurilor Liftportului, la tot ce se întâmplase în ultimele secole. Mai fusese atacat, dar niciodată în pericol. Să vrei să stăpânești fără să ții seamă de nimic. Să vrei să faci să dispară tot ce ți se opune. Să distrugi. Să pustiești. Imagini ale câmpiilor morții, ale zonelor inundate, ale cadavrelor, ale mocirlei și molimelor se suprapuseră peste cea a galtrozilor. Își mișcă mâinile în lateral, îmbrățișând mecanismele și invitându-le să se apropie. În palmele îndreptate în sus avea câte o văpaie – una înghețată, cealaltă fierbinte, um și anh în stare pură.
– Veniți la mine!
Dacă ar fi fost oameni, s-ar fi temut, dar creiere lor rudimentare, puse în slujba unui maestru îndepărtat, nu reacționau la fel. Totuși, văzu cum sistemele reveniră la starea de alertă.
Nu ești țintă!
Vocea sintetizată se auzi din spatele unui ochi telescopic. Cel mai mare galtrod îi pluti până la înălțimea feței. Gura lui Apoc se întinde în zâmbetul de care se temeau atâția. Chicoti fără să se poată opri. Nu era el ținta! Întinse mâna, apucă și smulse ochiul telescopic într-o jerbă de scântei. Galtrodul bâzâi, începu să se rotească în jurul axei și eșuă pe podea, lângă statui. Cum stătea cu globul galenic în brațe, Astrud-din-sticlonit părea să se uite mirat la mingea spartă, aruncată la picioarele lui.
– E bine, e bine! spuse Apoc, dând din cap spre galtrozi. Puteți să-l atacați pe el. Eu vă permit.
Nu mai râse, deși ideea că exista cineva care să-i dorească moartea lui Rassemun i se părea ridicolă. Își coborî fruntea și își apropie mâinile, unind văpăile într-o lumină fierbinte și rece. Primul val acoperi carcasele cu modele de chiciură, al doilea distruse tot ce era organic în interior, transformându-le în simple mecanisme. Undele se reflectară în pereții de sticlonit și umplură încăperea de energie. Apoc o așteptă cu brațele deschise și o absorbi cu plăcere, simțindu-se revigorat. Galtrozii rămaseră în aer, încă susținuți de dispozitivele anti-G, dar plutiră inerți, mânați de vântul energetic, până eșuară lângă sculpturile enorme.
– Și așa cu voi, am grăit! murmură Apoc, parafrazând cuvintele celebre, rostite după ce neutralizase atacul lui Lumni și-l capturase, închizându-l în Biblioteca sufletelor.
Rămase o clipă, bucurându-se de triumf, apoi auzi un sunet în spate și se întoarse mirat. Rassemun se chinuia să se ridice. Se apucase de o margine a sarcofagului și încerca să se pună pe picioare. Apoc scoase o exclamație și se îndreptă spre el. Se concentrase asupra galtrozilor, vrând să ferească mausoleul de distrugere, dar uitase de Rassemun. Se aplecă și îl apucă de brațe ridicându-l cu forța până îl suspendă deasupra podelei. Agentul gemu, fixându-l buimac. Dădu din picioare fără să înțeleagă ce i se întâmplase. Nu excepția unei zgârieturi pe obraz, nu părea rănit, ci doar confuz.
– Să mergem afară, i se adresă Apoc. Te vei simți mai bine acolo.
Rassemun murmură ceva, apoi închise ochii și trupul i se înmuie. Apoc îl depuse cu grijă pe sarcofagul lui Astrud, atent să nu îi răsucească membrele sau să-l lovească la cap. Îi pipăi gâtul și simți un freamăt liniștitor. Tânărul nu era în pericol, doar zguduit de unda de energie. Apoc îngenunche și rămase privind cele două siluete la fel de albe, dormind somnuri diferite.
– Ce e cu tine? murmură el. De ce să te atac
Nu era sigur că Lumni se afla în spatele atacului, pentru că orice maestru putea face asta.
(Agenții haosului, Crux Publishing)
Unde găsiți cărțile mele:
Elefant: Împăratul ghețurilor
Ebook: Împăratul ghețurilor și alte povestiri
Germania: librăria Ersedi
Elefant: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stăpânul umbrelor
Crux Publishing: Stăpânul umbrelor
Librarie.net: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Crux: cruxed.ro
Ebooks – Google Play
Ana-Maria Negrilă 