Adrew Hermen se trezi destul de repede, bucurându-se că era în sfârșit liber să umble din nou pe Ascensiune. Le zâmbi celor care îl ajutară să iasă din sarcofag și refuză să se întindă pe unul dintre paturile dintr-o cameră alăturată. Sala criptelor era albă și strălucitoare, atât de diferită de cele din Regat. Dar asta nu îl deranja, pentru că lipsise atâta timp de la palat, ocupat cu misiunea din Uniunea Republicilor Libere, încât aceste lucruri însemnau prea puțin pentru el. Pe Galene exista Cripta Agenților, cea mai mare și mai simplă încăpere de crio-somn, unde se păstrau pseudocorpurile celor plecați în misiune, dar și ale celor șterși din ordinul regelui, cum fusese și cazul lui Minago. Într-unul dintre sarcofagele de acolo, propriul lui trup se odihnea așteptându-l să se întoarcă. Doar că asta nu avea să se întâmple prea curând, chiar dacă misiunea de pe Ascensiune avea succes. Tot în subsolul palatului din nordul continentului Nuna, se afla și Cripta Regală, în care adevăratul corp al lui Edrin aștepta ca noul rege să îl ia din nou în stăpânire.
Criptele Regale.
Lumea gerului. Acolo, pereții fuseseră realizați din blocuri albe și negre, ce imitau ghețurile nesfârșite de la începutul lumii, după ce lumina se despărțise de întuneric. Lui Um Comte îi plăcuseră aceste mituri şi le înglobase în cartea lui despre adevăratul crez, chiar dacă nu se potriveau cu credințele din zona meridională. Totuși, crease și o lume de foc, pe care o echivalase luminii primordiale. Um vorbise și de un animal mitic ce plămădise oamenii și lucrurile din amestecul de sloiuri curate, albe, cu cele otrăvite, întunecate. Astfel, lumea devenise un amalgam de bine și rău, împletit, ci nu antagonic în esența ei, după cum spunea Um. Um Comte – creatorul religiei Cominternului.
Aici, nu erau decât spații drepte și unghiuri ascuțite, nimic din dramatismul Criptei Regale a cărei tavan metalic se desprindea de planul etajului, scurgându-se spre podea într-un con negru. Lumina ambientală evolua pe suprafața acestuia într-un vortex strălucitor ce avea în vârf un cap cu ochi larg deschiși. Toate acestea rămăseseră în urmă pe planeta Galene. La fel, și maestrul care îl pregătise, Lumni Natt, și actualul rege Edrin, și trupul maestrului Minago, sacrificat în jocurile interne ale Regatului. Nimic din toate acestea nu mai conta pentru ei, care trebuiau să supraviețuiască. Lumni îi dăduse o misiune și putere asupra celorlalți agenți de la bord, dar depindea de el ce avea să se întâmple mai departe.
Acceptă un prosop de la unul dintre asistenții tancurilor criogenice și-și șterse părul ud. Apoi, îmbrăcă combinezonul Ecosferei și, după ce refuză din nou cu un zâmbet ajutorul lor, o porni încet spre cabină. Asistenții, doi bărbați între două vârste, rămaseră uitându-se după el cum mergea privind atent în jur de parcă ar fi încercat să înregistreze detalii ce lor le erau ascunse.

− Ce zici de asta?
Celălalt rânji.
−Ăialalți nu par să se bucure prea mult. E singurul care-o face.
Primul bărbat se scărpină în bărbie cu degetele boante.
− Ciudat nu? Umblă fără nicio treabă și cum bine-ai zis, ceilalți trei sunt ca umbrele. Se scurg pe lângă pereți și se feresc de noi de parcă ar fi mai de soi. Apoi, dădu el glas unei nemulțumiri mai vechi legate de agenți, ce, ăștia-s oameni adevărați? Ce-o fi fost în capul comandantului de i-a primit la bord?
− Pun pariu c-or să încurce lucrurile, întări al doilea, în timp ce manevra comenzile altui sarcofag.
Unde găsiți cărțile mele:
Ebook: Împăratul ghețurilor și alte povestiri
Crux Publishing: Stăpânul umbrelor
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Elefant: Împăratul ghețurilor
Crux: cruxed.ro
Ebooks – Google Play