Ficțiune și istorie

În cazul cărților istorice, dincolo de informația științifică, care poate fi și ea greu de găsit, o mai mare problemă este să înțelegi cum decurgea viața de zi cu zi a oamenilor, cum arătau casele lor, mobilele, hainele, ce mâncau, ce beau, cum se distrau, cum arătau orașele, ce probleme aveau, cum făceau afaceri, cum călătoreau etc., și totul în imagini destul de plastice ca să-ți permită să scrii un roman ca și când te-ai fi aflat în mijlocul acestora și ai fi stat la masă cu ei. Din fericire, cu imaginația nu o duc rău… 🙂

„Glasul îi era ușor răgușit. Miro avea o voce frumoasă, iar cântecele lui îi atrăseseră atenția pe când se afla în Suceava. Dacă muzica ar fi fost un limbaj mai potrivit decât cel pe care îl folosea ca să comunice cu ceilalți, ar fi spus că era de preferat oricărei altei limbi de pe pământ, însă cântecul lui Miro îi vorbise despre un om care nu exista și o viață care-i adusese numai durere. De aceea, limbajul cântecelor era mincinos pentru că vorbea despre lumi, oameni și sentimente calpe și, la fel ca muzica sirenelor, dacă îl ascultai, nu ajungeai decât să te îneci în apele mării. Și ucenicul lui de cincisprezece ani îi cântase Gemmei cu vocea cea mai pură Foy Porter și Douce Dame Jolie, la fel și cel care apăruse la ușa lui cu optsprezece ani în urmă și îi promisese că îi va face atâta aur încât să-i cumpere Gemmei toate giuvaierele din lume. Și acesta din urmă cântase Douce Dame Jolie în timp ce învârtea retortele și ațâța focul în micul atelier din spatele casei ca un tânăr zeu alchimic al orașului.

Douce dame jolie,

Pour dieu ne pensés mie

Que nulle ait signorie

Seur moy fors vous seulement.” [1]

---

[1] „Dulce, frumoasă doamnă/În numele Domnului, nu crede/Că altcineva m-ar ține în mreje/Decât tu însăți.” (compozitor Guillaume de Machaut, 1300-1370)