În ultima vreme am ajuns să mă întreb: Ne plac, până la urmă, personajele cu probleme existențiale? Teoretic ar trebui să ne placă. De ce? Tocmai pentru că au probleme, suferă, se luptă cu lumea și cu ei înșiși. Și eu am plecat de la premisa aceasta când am introdus astfel de personaje în cărțile mele. Cu cât personajul e mai bântuit de încercări, cu atât mai bine, ziceam eu. De curând, am constatat însă un lucru – personal nu empatizez cu genul acesta de personaje! A fost o surpriză, mai ales că sunt la modă, dar asta este situația.
După ceva gândire alocată fenomenului, mi-am dat seama și de ce nu-mi plac, dar să dau câteva exemple:
1. Avem un bărbat care se duce pe câmpul de luptă, mai degrabă fuge, nu cu circul, ci cu armata, își lasă în urmă iubita însărcinată și îi zice: Lasă că are preotul grijă de tine. Se întâmplă ce bănuim, fata moare, moare și preotul, iubitul nu, dar e neconsolat și se întreabă cu ce a greșit în viață. Noi știm cu ce a greșit, dar nu vrem să spunem. Ce nu ne zice autorul este că personajul lui are în creier o singură idee care face naveta între cele două urechi… Deci, de ce aș simpatiza eu cu un astfel de individ?
2. Avem o femeie care se mai amestecă și ea cu vinul o dată, de două ori pe zi, pentru că are niște nemulțumiri. La un moment dat, printre aburii alcoolului i se pare că vede o crimă. Dar o fi sau nu o fi, de vreme ce nu știe nici ce face ea, darmite alții. Poliția nu o crede – mă întreb de ce? Era puțin beată când merge la poliție, dar nu cred că ar fi trebuit să conteze. Și dacă venea nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, și tot trebuia crezută! În fine, până la urmă ajunge să fie bănuita de crimă, iar nu știu de ce, poate pentru că se purta ciudat sau poate din alte cauze, dar, din fericire, se descoperă adevăratul criminal, (nu, nu era preotul, dacă la asta v-ați gândit 🙂 ), iar ea e eliberată și lăsată să se îmbete în liniște.
3. Alt bărbat se specializează în alegeri proaste. Nu, nu prin cursuri, ci pur și simplu. Greșește prima oară, ok, greșește a doua oara, iar ok, greșește a treia oară, haideți, măi băieți! Mai schimbați placa. Până la urmă, autorul nu îl iartă, așa că îl omoară. Merită să plângem după el?
Totuși, până la urmă, dau si eu peste un personaj care știe ce face. Mai greșește și el, dar nu sunt lucruri grave. E un personaj care gândește, plănuiește și încearcă să facă lucrurile cât mai bine. Nu mârâie și nu dă vina pe alții! Avansează pas cu pas. Cum să nu îți placă de el?
Cum cărțile reflectă foarte bine perioada în care au fost scrise, și inflația de personaje defecte din cărți și filme indică o schimbare socială pe care, desigur, nu o putem trece cu vederea. Totuși, apariția din când în când a unui personaj, care nu-și tratează problemele la scriitor, este la fel de revigorantă ca aerul de munte dimineața devreme. Eu una chiar aș fi interesată ca astfel de excursii și întâlniri ficționale să se înmulțească în defavoarea celorlalte. 🙂
Unde găsiți cărțile mele:
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Elefant: Împăratul ghețurilor
Crux: cruxed.ro
Ebooks – Google Play
Ana-Maria Negrilă 