Prima zi, Adrew deschise ochii când lumina zilei strălucea, învăluind intrarea în peștera de gheață într-o ceață lăptoasă. Nu vedea asta prin ochii lui, ci prin ai lui Ralle, care ieșise după hrană. Simțea că era îngrijorat, că proviziile erau puține, de aceea umbla pe afară, încercând să vâneze ceva. Cu sute de ani înainte, Ralle și Sten prinseseră câteva animale mici pe același munte. Deși se temea că nu vor supraviețui, Ralle își amintea bine perioada aceea și asta îl făcea să se simtă în siguranță. Nu mai era însă așa de bun la vânătoare, în plus nici nu se concentra cum trebuia asupra prăzii. Era cu gândurile aiurea ca și când ar fi dialogat cu cineva. Doar că nu era nimeni acolo decât ei doi. Încercă să-i atragă atenția. Era ușor să-i pătrundă în sensomemorie, să simtă tot ce simțea el, să urmărească curgerea liniștită a gândurilor ca și când ar fi fost ale lui.
O mișcare în stratul alb. O moviliță se mișca, iar zăpada fremăta. Nu era o moviliță, era un pil de munte cu blană albă și lungă. Ralle își ținu răsuflarea. Pilii erau foarte sensibili la vibrațiile din aer. Acesta ridică încet capul lunguieț și își înălță antenele acoperite de peri lungi. Ralle stătea nemișcat, perfect camuflat de sfera anh-um. Avea șanse să-l prindă dacă nu se grăbea, deși nerăbdarea creștea în interiorul lui. Nerăbdarea și teama de a nu rata. Încercă să ajungă la el ca să-i spună că era bine, deși nu reușea încă să preia controlul asupra corpului. Îi trebuia doar un impuls care să-l scoată din împietrire. O amintire, un cuvânt, poate un surplus de energie galenică. Ralle le încercase pe toate, dar nu se întâmplase nimic. Așa că așteptau amândoi la fel ca pilul de zăpadă.
*
A doua zi, Adrew se trezi înaintea răsăritului. Simțea vibrația din aer, neliniștea animalelor la granița unei noi zile. Ralle dormea ghemuit alături. În somn îi era frig, deși unitatea de încălzire funcționa încă bine. Ce avea să se întâmple când terminau pastilele de combustibil? Ce se întâmpla când terminau hrana? Adrew nu mânca, nici nu simțea nevoia, dar Ralle trebuia să se hrănească. Cu o zi înainte prinsese un pil, dar urmau câteva zile de viscol. Adrew vedea norii adunându-se, dar și pe Kendren căutându-le urmele dincolo de munte. Nu știa dacă Ralle era conștient de asta. Prins în mijlocul unui coșmar, se zbătea să scape de cei care încercau să-l închidă într-un sarcofag de gheață.
*
A patra zi, Adrew se trezi târziu. Afară viscolul se dezlănțuise cu șuierături prelungi, troienind gura peșterii. Ralle era întins lângă el, dar nu dormea, ci stătea liniștit cu ochii la foc. Îi era foame, dar nu voia să se atingă de provizii.
Mănâncă! îi spuse, deși nu îl auzea. Eu nu am nevoie de nimic.
Pentru Ralle, el era un trup pe moarte. La asta se gândea și în momentul acela. Că nu se trezea, nu se mișca, nu mânca. Stătea împietrit, iar cel care ar fi trebuit să-i ajute nu venea și nu îi răspundea. Ralle cercetase împrejurimile, îl simțise pe Kendren, apoi se întinsese și mai departe spre mausoleu. Îl căuta pe Sten, încă nehotărât dacă să-i ceară ajutorul. Doar că Sten plecase deja. Îi așteptase ore întregi, apoi fusese nevoit să decoleze, pentru că apărătorii mausoleului primiseră întăriri. Probabil că deja ajunsese pe Speranzia, dar deocamdată nu era nimic de făcut. Ralle nu regreta că îl oprise pe Adrew să plece, dar era îngrijorat. Când se gândea că va primi ajutor, era din nou plin de speranță, apoi temerile reveneau.
– O să-mi răspundă în cele din urmă, îl auzi. Există un motiv pentru care nu o face acum.
Mai spusese asta. De obicei i-o repeta pe ton vesel de fiecare dată când îi aranja așternutul. Ceea ce însemna de câteva ori pe zi.
– Știu că ești bine. El mi-a spus că s-ar putea să ți se întâmple așa ceva, pentru că maestrul Lumni a încercat să-ți modifice sensomemoria. Nu știu de ce ai acceptat, doar este atât de periculos. Cei care au încercat au pierit. De aceea era interzis. Doar pentru asta, și merită să fie distrus.
Adrew se gândi la momentul în care Lumni îi transferase harta Lumii secundare. Nu fusese vorba de modificarea sensomemoriei. Sau poate fusese? Cum ar fi trebuit să găsească drumul spre Lumea Con dacă sensomemoria îi rămânea la fel? Poate că Ralle avea dreptate, iar Lumni încălcase vechea lege. Cine încerca să modifice sensomemoria unui agent plătea cu viața. Poate regula nu se mai aplica și acum, doar trecuseră atâtea sute de ani.
*
A șasea zi, Adrew era singur. Ralle ieșise pe afară în căutare de hrană. Proviziile din transportor erau aproape neatinse, exceptând ce ciugulise Ralle în timpul viscolului. Se ferea foarte tare să se atingă de ele. Le păstra pentru momentul când Adrew se va trezi și îi vorbea tot timpul despre ele.
– Să nu-ți faci probleme chiar dacă o să întârzie. Nu te-aș fi pus în pericol, știu ce fac. Din păcate, nu am avut timp să planific totul, dar o să ne descurcăm foarte bine câteva săptămâni. Kendren a încercat să ne găsească, dar a renunțat momentan din cauza viscolului. S-ar putea să mai reia căutarea, dar acum suntem în siguranță. O să te eliberez și pe tine de Lumni, o să vezi!
Îi dădea aceste rapoarte de câteva ori pe zi ca și când ar fi contat. El nu avea nevoie de mare lucru, doar de liniște ca să-și asculte curgerea sensomemoriei. Acum auzea două voci, două fluxuri paralele, rotindu-se încet în vârtejul interior. Încercase să le forțeze să se unească, dar pierduse energie prețioasă și renunțase. Observase că fluxurile tindeau oricum să se apropie încet unul de celălalt, așa că nu trebuia decât să aștepte. Păcat că nu putea să-i spună asta și lui Ralle. L-ar fi scutit de neliniște.
Mănâncă!
Ralle mai avusese probleme cu hrana și înainte ca și când lipsa ei ar fi fost un mod de a-și compensa greșelile.
Îl urmări cum căuta pilii, dar degeaba, aceștia stăteau în bârlog, speriați de viscol.
Nu te îndepărta, vino înăuntru și mănâncă din provizii.
Ralle nu îl auzi. Când se întoarse în peșteră, era înghețat și înfometat. Primul lucru, îl verifică pe el și îl înveli mai bine cu păturile, apoi își puse palmele asupra unității de încălzire. Mâinile îi tremurau, iar pielea îi era și mai palidă decât înainte, cu venele și tendoanele ieșind în relief, ca o împletitură de rădăcini. Zăpada i se topea în păr, iar șuvițele umede îi curgeau de-a lungul obrajilor. Era obosit. Îl auzi oftând și îi spuse:
Mănâncă, nu te mai gândi la ziua de mâine!
Ralle nu înțelese, pentru că sensomemoriile lor nu mai erau pe aceeași frecvență. Dacă ar fi deschis gura și ar fi vorbit cu adevărat, l-ar fi auzit, doar că nu putea. Era încă împietrit. Avea să-și revină? Sensomemoria și sensoscheletul nu mai funcționau împreună, iar mintea îi era despărțită de corp. Spera însă că n-o să rămână așa.
Pe cine aștepți?
Ralle îi tot vorbise despre cel care ar fi trebuit să-i salveze, însă nu suflase o vorbă despre identitatea sau numele lui. Îl cunoștea și Adrew? Exista măcar, sau era iar o nălucire a minții lui Ralle? Poate era atât de îngrijorat, pentru că își dădea seama că nu avea să vină nimeni. L-ar fi ajutat dacă ar fi putut, dar nu putea grăbi fuziunea sensomemoriilor.
Nu te mai gândi la mine! Hrănește-te!
Ralle nu îi urma sfatul, pentru că nu îl auzea.
*
Trecu încă o zi. Adrew moțăia cufundat în vârtejul sensomemoriilor când îl auzi pe Ralle strigând. Până atunci stătuse tremurând lângă el, cu privirile ațintite la foc. Deodată, tresărise, se uitase uimit în jur și sărise în picioare.
Ce s-a întâmplat! Ne-a găsit Sten? Sau Kendren?
Se gândise la prim-agent, deși era sigur că nu se întorsese atât de repede după ei. Sten îi putea găsi, pentru că era singurul a cărui sensomemorie funcționa pe aceeași frecvență cu a lui Ralle. Dacă Sten se întorcea pe Galene, iar Ralle mai trăia, nu era greu să le dea de urmă.
Ralle?
Acesta stătea pironit în mijlocul sălii și se uita în tavan. Nu era nimic acolo, cel puțin din câte își dădea Adrew seama. Avea tot ochii închiși, dar o parte a noii sensomemorii îi permitea să vadă parțial prin intermediul lui Ralle. Tavanul era neted, împodobit cu mici excrescențe cristaline. Deasupra sursei de căldură apăruseră broboane pe suprafața înghețată. Mai era ceva acolo? Gheața era ca o oglindă. Trupurile lor apărea puțin distorsionate, cel al lui Adrew se confunda aproape cu maldărul de pături, iar fața era o pată albă. Capul brunet al lui Ralle era ceva mai vizibil. Mai exista și altceva?
Ralle se repezi la el și începu să-l scuture.
– Vezi și tu, nu-i așa! Mi-a răspuns! Ne-a găsit!
Apoi se întoarse în mijlocul sălii și începu un dialog mut cu umbra de pe tavan. Dacă s-ar fi putut mișca, Adrew ar fi clătinat din cap. Exista ceva acolo, dar nu mai mult decât un joc al luminii și umbrei. Ralle tremura cu ochii măriți și cu mâinile ridicate ca și când ar fi încercat să prindă ceva.
– Adrew, îi spuse revenind lângă el, suntem salvați! Ne-a găsit și va veni cât mai repede. Atunci va rezolva și problema ta. A zis că stă în puterea lui. Câteva zile și vom putea să ne răzbunăm în sfârșit!
Doar că nu se întâmplă nimic nici a doua zi, nici în zilele următoare, însă Ralle nu-și pierdu speranța. Începu să iasă iar după pilii de zăpadă, privind fiecare mică pradă ca pe o victorie. Între timp, amândoi vorbeau, deși nu era un dialog adevărat, fiecare rămânând blocat în lumea lui.
(Agenții haosului, Stelarium 3, Crux Publishing, 2019)
Unde găsiți cărțile mele:
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Elefant: Împăratul ghețurilor
Crux: cruxed.ro
Ebooks – Google Play
Alte librării:
Librăria Mihai Eminescu – București
Magazinul Red Goblin – București (Str. Colţei nr. 42)
Bookstory – Cluj Napoca
Book Corner Librarium – Cluj-Napoca (Eroilor 15)
Librăriile Alexandria.
Ebooks – Google Play
Ana-Maria Negrilă 
1 comentariu