În univers există o forță care își râde de planurile oamenilor.
*
Cei trei bărbați părăsiră trenul la ultima stație, cea a liftului spre Stația Spațială Liftport. Purtau haine din Republică, mai sobre decât ale celorlalți turiști, dar fără să bată prea mult la ochi. Puteau fi reprezentanți comerciali ai firmelor de minerit, membri ai elitei comerciale sau, pur și simplu, oameni de știință, iar cu puțin noroc nimeni nu putea dovedi contrariul.
Profitară de aglomerație, își folosiră permisele, și se afundară în șuvoiul ce se scurgea spre porțile imense ale bazei. Cel mai tânăr ridică privirile albastre spre structura centrală, pe care nacelele se deplasau în sus și în jos. Liftportul îl fascina de ceva timp, așa că șovăi o clipă și se opri.
– Ce faceți? i se adresă unul dintre însoțitori. Trebuie să mergem!
Tânărul dădu din cap și se crispă de parcă mișcarea i-ar fi cauzat durere.
Bine, agent Adrenn! spuse docil.
Celălalt se încruntă și îl apucă de braț forțându-l să înainteze. Era un bărbat scund, cu față ridată și ochi mici și apropiați. Când îl împinse, pufni disprețuitor, privind spre celălalt însoțitor, mult mai tânăr și mai deschis.
La început traversaseră podul Ascensiunii în drumul lor spre baza Liftportului, o insulă artificială, construită la ecuator, într-o zonă în care furtunile se abăteau rareori. Era un proiect ambițios al Republicii, servind ca punct de legătură între planeta Galene și bazele de extracție aflate pe satelitul ei. Din păcate, Regatul lor sărac nu profita decât foarte puțin în urma acordului semnat la sfârșitul ultimului război, iar de aici și interesul regilor pentru activitățile de pe orbită.
Tânărul își continuă netulburat drumul, admirând structurile piramidale ce străpungeau cupola Liftportului. Cablul de ancorare era în mijlocul orașului, prins de turnul lui – un schelet de grinzi învăluite într-o manta presurizată, cu segmente și sisteme de stabilizare diferite, construite să facă față vânturilor puternice. Vehiculele electromagnetice se târau pe cablurile de nanotuburi, zeci de mii de kilometri spre asteroidul de ancorare, iar el le admirase la început de la fereastra trenului, pe când traversa podul Ascensiunii spre baza Liftportului.
Într-un astfel de vehicul, la kilometri de suprafața lui Galene, urma să fie închis cu doi oameni care fuseseră puși să-l omoare.
*
Întins în cabina strâmtă, Sten Darr, agentul anh al Regatului din Nord, își privi mâinile care nu-i aparțineau. Luase un pseudocorp din Cripta Agenților, unul dintre miile golite de conștiință, aparținând luptătorilor pieriți în misiuni sau celor căzuți victimă comploturilor. El era prim-agent, un rang care ar fi trebuit să îi ofere siguranță, dar care nu-l ajutase cu nimic când fusese târât în subsolurile palatului și torturat.
Își uni palmele și le coborî deasupra frunții, concentrându-se asupra degetelor lungi și frumoase de parcă ar fi încercat să afle, în forma lor perfectă și în tremurul lor nervos, mai multe despre posesorul original. Tremurul era însă al lui, pentru că drumul până la stația Liftportului și compania agenților inferiori îi amintiseră de temnițele palatului și de umilințele pe care le îndurase acolo. Fuseseră doar câteva zile, dar pentru el timpul se dilatase în bezna carcerei. Ațipea, se trezea tremurând pe podeaua înghețată, simțindu-se bolnav, fără să-și dea seama de ce suferea, iar orele se pliau ciudat în jurul sensomemoriei încetinind-o, gata să o stingă. Era înconjurat de strigăte vagi, șoapte, care îi spuneau că mai bine ar fi murit decât să fie rușinea tuturor. Când intrase în temnița palatului din Nyburg, avea o speranță, pentru că descoperise un om pentru care merita să-și riște viața, când ieșise după șapte zile, nu mai găsise decât cenușa planurilor sale nesăbuite.
Nu se așteptase la asta, de fapt, nu se gândise că avea să rateze, ci doar că va câștiga, că își va omorî maestrul, pe Minago, și își va găsi un nou protector. Doar că nu se întâmplase asta, fusese trădat de cineva în care avusese încredere și arestat. Încrederea este o floare plăpândă, iar agenții anh nu trebuie să o culeagă! Erau cuvintele celuilalt maestru din viața lui, Lumni, căruia îi datora eliberarea din temniță, dar și misiunea aceea. Figura liniștită a maestrului se ridică din adâncul sensomemoriei ca să îl mustre. Ce drept avea el să încerce să își schimbe soarta, să ceară mai mult decât i se dădea? Nu era el un produs al cuvelor de selecție genetică din Regat, fără prieteni, fără nicio șansă decât să moară când i se cerea? Totuși, îl ajutase, deși de obicei se ferea să intervină direct. Atât de retras, de puțin băgat în seamă, Lumni părea acum să câștige teren.
Sten se gândi că greșise când îl alesese pe Minago drept maestru, că fusese sedus de forța și de faima lui de luptător. Era consilierul regelui și asta îi atrăgea pe agenții inferiori, dornici să avanseze rapid. Avansase și el, dar cu ce preț? Totuși, asta nu îi dăduse dreptul să se elibereze, iar disprețul tuturor era justificat de vreme ce puțini agenți de rangul lui încercaseră înainte să schimbe taberele. Lumni, cu aura de înțelept, părea alegerea corectă. Cei care intră nepregătiți în jocul lumii, se vor prăbuși mai devreme sau mai târziu, pentru că aripile lor nu sunt gata de zbor. Succesul se construiește în timp, nu se forțează. Și un balon de săpun se umflă într-o clipită, dar ce importanță are? Lumni spusese asta altui agent, care se plângea că nu fusese promovat destul de repede, dar era ca și când s-ar fi adresat lui. Poate că se și referise la el, cine putea știi?
Se răsuci cu grijă pe o parte, deși pseudocorpul nu putea simți durerea trupului său, pus la păstrare în Cripta Agenților din Nyburg. Ar fi fost cu neputință să înfrunte greutățile misiunii cu corpul lui torturat, așa că făcuseră transferul conștiinței cu ajutorul naniților în acel trup de rezervă, sănătos, dar gol. Când îl luase în stăpânire, sensomemoria i se cufundase într-un spațiu întunecat, atât de lipsit de energie, încât își folosise toată forța anh, energia care-i anima ca agenți, ca să își țină conștiința laolaltă. Deocamdată era mulțumit că nu mai simțea durerea și că scăpase pentru moment de ura maestrului Minago. Cât timp era în misiune, cât timp viața lui avea valoare pentru cineva, mai putea spera să scape.
Se răsuci din nou. Nu avea liniște, iar călătoria spre stația Liftport de pe orbita planetei Galene i se părea plicticoasă. Alesese să nu iasă decât rareori din cameră, ținându-și la distanță agenții însoțitori. Deși se plictisea, singurătatea îl ajuta să-și repare sensomemoria în absența Fluxului anh, la care erau legați și agenți, și maeștrii, dar care rămăsese departe, învăluind planeta Galene.
Se ridică din pat, se întoarse spre propria sensomemorie și își strânse energiile anh și um într-o sferă. Era un exercițiu simplu care îl ajuta să se liniștească. Își apropie palmele de piept și, mișcându-și degetele, extrase mingea de energie. Aceasta începu să se rotească în plan fizic – un amestec de culori pe suprafața lucioasă și fierbinte –, iar Sten o ridică spre frunte oglindindu-se în apele strălucitoare. Viaţa şi moartea se completează, ca anh şi um. O clipă se privi în ea. Nu era corpul lui adevărat, dar îi plăcea. Avea o piele deschisă la culoare ca a trupului său din Cripta Agenților, ochii albaștri, cu o nuanță mai închisă decât ai lui, și părul întunecat pe care îl admirase atât la singurul lui prieten. Când se gândi la el, simți că sfera pălește și începe să se destrame. Partea de um, de umbră, devoră energia anh cu întuneric și regrete. Acesta fi trebuit să îl ajute, să îl susțină, dar el îl apărase pe Minago. Fața pseudocorpului tremură în sfera ce se stingea. Sten își coborî brațele, dispersând energia palidă de-a lungul lor.
Până atunci nu simțise mișcarea vehiculului prin atmosfera lui Galene, dar acum ameți de parcă amintirea prietenului trădător l-ar fi făcut să se simtă slăbit. Viața lor nu valora mare lucru atâta timp când alți luptători anh erau creați în cuvele Regatului folosind secvențele de cod aduse de pe Pământ de cele trei nave de pelerini ce se opriseră pe Galene. Agenții anh nu au prieteni, ci doar un stăpân! le spusese maestrul Minago în timpul antrenamentelor, dar ei nu ținuseră seama de asta. Sau cel puțin el așa crezuse. Că are un aliat. Greșise. Lumni îl avertizase că se grăbea, dar cine să-l asculte? Dorea să scape de tirania lui Minago, să își aleagă un maestru mai bun, poate chiar pe Lumni, un stăpân mai blând, puțin interesat de intrigile celorlalți.
De fapt, nici nu făcuse asta pentru el, deși asta susținuse, ci pentru un om pe care-l considera important, care avea un rang superior, dar care era atât de vulnerabil, gata să fie sacrificat în jocurile de putere ale lui Minago. Nu știa dacă fusese crezut, dar spera ca fapta lui să influențeze destinul acestuia și să-l elibereze. Atâta timp cât nu se știa de înțelegerea lor, celălalt era la adăpost. Era prea târziu pentru regrete. Dacă reușea să supraviețuiască misiunii, se putea întoarce la palat și încerca să o ia de la capăt.
O clipă capul i se aplecă, ochii i se împăienjeniră, iar mâinile îi acoperiră chipul de parcă pseudocorpul ar fi reacționat la vârtejul din sufletul lui.
*
Noi, agenții anh, suntem un amestec de energie umană și galenică, fiind produsul ameliorat al oamenilor care au colonizat planeta Galene. La început nu au fost decât agenții de la bordul navei principale, Ascensiunea, dar forțele lor erau slabe. Cu timpul, Regatul fondat în nordul planetei le-a utilizat genomul și le-a rafinat puterile, folosindu-se și de influența fluxului planetar asupra corpului uman. Astfel a luat naștere o rețea ce leagă toți agenții, comunicarea fiind mediată de un arbore galenic capabil să filtreze și să stocheze datele adunate de aceștia, sub forma unui Flux numit anh. Sensomemoria este acea parte în care agenții adună informații și care este sălașul celor două forțe ce-i animă – anh și um.
Sufletul anh stă așezat în centrul creierului și e înconjurat de lumină, pregătit prin exercițiu să se sublimeze, să se transforme într-un sferă ce conține informații vitale. Acolo unde anh-ul intră în contact cu trupul, la marginea exterioară a sensomemoriei, apare o forță violentă – um, marcată de umbră, deși adevărata putere este cea a luminii, a anh-ului imaterial. Realitatea este tot a anh-ului și prin el, percepția asupra timpului și spațiului.
Anh-ul cunoaște mai multe stadii independente de conștiința omului, frânturile de date evoluând haotic până când apare dorința agentului de a le observa și de a le fixa în timp și în spațiu. Altfel, umbra um este izolată, violentă, vrea să se înalțe, dar nu poate, fiind prinsă cu lanțuri de sol.
(Lumni Natt, Despre natura anh-ului)
*
Pătrunseră în Liftport, protejați de șuvoiul călătorilor. Permisele le fuseseră falsificate de cei mai buni agenți din Regat, dispozitivele de depistare ale anh-ului era destul de rare și, dacă nu atrăgeau atenția, nu aveau să fie deranjați. Străbătură un tunel ce se deschidea spre partea centrală a inelului principal, construit în jurul asteroidului de ancorare, și își continuară drumul spre zona circulară.
O să am nevoie de un refugiu, cât timp prelucrez datele. Parcul Stației e liniștit, agent Adrenn, îi spuse Sten celui vârstnic, trimițând împreună cu vorbele și câteva săgeți ascunse de um – forma lui brută de atac. Adrenn se încruntă, iar ochii mici și întunecați îl fulgerară. Deși nu era decât agent inferior, avea multă experiență și de aceea fusese ales de Minago. Spre deosebire de el, celălalt, agentul Terren Hide, scund, cu fața albă și ochi tot albaștri, părea aproape de vârsta lui Sten și destul de nepriceput. Amândoi se fereau de el, își acoperiseră sensomemoriile cu straturi strălucitoare de anh, și nu comunicau decât dacă erau nevoiți.
Faceți cum credeți că e bine! îi răspunse Adrenn fără să-și ascundă disprețul.
Sten își răsuci sensomemoria, atingându-l cu marginile ei de um și atenționându-l că nu avea să fie o pradă prea ușoară. Era sigur că Minago îi trimisese pe cei doi ca să-l elimine după terminarea misiunii și astfel să scape de el pe tăcute. Deși nu avea dovezi, i se părea că amestecul lui Lumni îi stricase planurile maestrului și atrăsese atenția asupra incidentului. Totuși, nici Lumni nu se pronunțase în favoarea lui, doar îl recomandase pentru misiunea aceea, susținând că era singurul prim-agent capabil să sintetizeze toate informațiile despre Liftport. Parțial era și adevărat, și asta îl făcu să spere că avea să fie cruțat la întoarcerea în Regat.
Se îndreptară spre parc, trecând de puntea-observator, decorată cu aripi mari de biopolimer. Dincolo de pereții ei, se vedea fața luminată a satelitului, sursa de prosperitate a Republicii. Sten fusese antrenat să adune date, iar sensomemoria lui putea stoca cunoștințe ce nu erau la îndemâna celorlalți. Existau impulsuri electrice peste tot, informații diverse plutind ca un abur în mințile oamenilor, amănunte despre structura Liftportului, despre echipamente, despre minele de pe satelit. El acumula toate aceste lucruri, filtrându-le doar atât cât să le dea o formă acceptată de sensomemoria lui. Nu avea timp să le sorteze, să le dea sens, ci doar se conecta la trecători, alegându-i în special pe cei care aveau legătură cu stația. Îi golea de informații, apoi trecea mai departe. Existau puțini agenți capabili să facă asta atât de bine și atât de repede. Dacă nu ar fi fost această capacitate a lui, n-ar mai fi trăit în acel moment, iar trupul i-ar fi fost transferat în Cripta Agenților spre a fi folosit ca pseudocorp pentru alții – o situație umilitoare și cea mai mare pedeapsă pe care putea să o primească un agent.
Pășind în tăcere alături de cei doi, își plimbă privirile de jur-împrejur, înregistrând totul, în timp ce vârtejul din miezul sensomemoriei prelua datele și le rotea, împachetându-le în fâșii de um și înghesuindu-leîn zonele subterane ale conștiinței. Era un proces de durată, dar Sten nu se grăbea. Din exterior, păreau trei turiști interesați de minunile Stației, iar el, cel mai zâmbitor dintre toți, se uita cu încântare la tot ce avea Liftportul de oferit. Părea un tânăr simpatic și avea ceva ce atrăgea privirile.
Plimbarea se prelungi, dar imaginile, sunetele, fețele oamenilor, textura pereților, pe care o atingea cu vârful degetelor nervoase, tot ce însemna Liftport, își găsi un loc în sensomemoria lui, și apoi se cufundă în vârtej. Erau multe date, dar știa că agenți din Regat vor recrea astfel stația, îmbogățind-o treptat cu amănunte și folosind-o la nevoie în misiuni viitoare. Totuși, existau și informații, impulsuri electrice, ce nu-i erau la îndemână, deplasându-se cu viteze amețitoare prin Rețeaua locală. Se aplecă o clipă asupra lor, dar le simți fierbinți și periculoase și se retrase.
Poate altă dată, le spuse celorlalți, poate cu alt trup.
Adrenn îl privi fără expresie, dar el îi simți batjocora cu toată protecția de anh. Ce trup, ce altă dată! părea gata să exclame. Îi simți dorința de a-l vedea doborât, de a-i fura datele adunate și a-i șterge sensomemoria.
Crezi că poți face asta?
Cine erau agenții Adrenn și Terren? Cine auzise de ei? De ce credeau că o să-i țină piept? Și el putea să le distrugă sensomemoriile, să le ascundă trupurile în parc și să părăsească Liftportul înainte de a se da alarma.
Se opri din nou brusc, iar cei doi se poticniră, gata să se lovească de el.
Sunt obosit, le spuse. Trebuie să mă odihnesc undeva ca să sortez informațiile.
O porni repede fără să le mai aștepte răspunsul, forțându-i să se grăbească ca să-l ajungă.
*
Pătrunseră pe aleile liniștite ale parcului, iar Sten își domoli pasul. Exista multă energie acolo, de la cea produsă de tufișurile cu filamente subțiri, la cea a arborilor galenici cu trunchiuri transparente prin care curgea o formă rudimentară de Flux anh. Undeva exista și un creier vegetal,ce coordona dezvoltarea vegetației locale, alegea zonele ce trebuiau curățate, asigura integritatea fluxului și distribuirea nutrimentelor.
Merseră un timp pe aleile tăcute, mărginite de flori palide. Iarba se mișca reacționând la propria lor energie, iar corolele se întorceau spre ei în timp ce frunzele ascuțite se întindeau ca să-i atingă. În aer se răspândiră miresme subtile, liniștitoare, creierul vegetal reacționând la zbuciumul din sufletul lui. Asta era adevărata simbioză galenică și se realiza doar între ei, agenții anh, și vegetația pe care coloniștii o găsiseră la venirea pe planetă.
Sten atinse unul dintre trunchiurile transparente și sorbi un moment din energia lui, apoi se întoarse către ceilalți. Îi simți gata să atace, dornici să extragă naniții, sensomemoria lui și informațiile pe care le deținea.
Deci?
Agentul Terren rămase șovăind mai în spate, dar celălalt zâmbi de parcă s-ar fi așteptat la asta. Sigur că Sten îi bănuise de la început, dacă mai avea vreo importanță în acel moment.
Care dintre voi va muri primul? întrebă Sten. Cu aroganța de prim-agent, nu credea că îi puteau ține piept.
Adrenn se aplecă în față de parcă vorbele lui Sten i-ar fi stârnit curiozitatea. Trădător, dar plin de el ca toți prim-agenții!
Ai terminat, prim-agent? Ai luat informațiile? Nu voia să-l anihileze înainte ca Sten să-și fi încheiat misiunea. Ca răspuns la întrebările lui, anh-ul lui Sten se extinse protejându-i trupul de împrumut. Adrenn și Terren puteau să-și folosească propriile sfere galenice pentru a-l distruge, apoi să extragă naniții și să se întoarcă în Regat, dar Sten știa că nu erau destul de pregătiți pentru asta. Pufni. Maestre Minago, atât de încrezător în oamenii tăi! gândi, uitând că și el aparținuse maestrului la un moment dat.
Maestrul Lumni mi-a promis protecție! le transmise Sten ca pe o evidență, deși nu era sigur că Lumni era interesat cu adevărat de el. Poate îl abandonase, poate se înțelesese cu Minago și făcea parte din planul de a-l îndepărta și suprima în liniște. Și de ce l-ar fi ajutat? Respiră adânc, iar compușii volatili selecționați de creierul vegetal îl făcură să se liniștească. Oricare ar fi fost adevărul, nu avea altă soluție decât să se lupte pentru viața lui.
Adrenn începu să râdă. Ce e Lumni pe lângă consilierul regelui, Minago? Nimic. Se răsuci, iar o sferă galbenă țâșni din pieptul lui. Copacii parcului foșniră și-i înconjură cu un parfum vag, într-o încercare de a-i calma. Sten se aplecă, trimițându-și propria sferă spre agent, fără să-l piardă din ochi pe celălalt, care rămăsese imobil la marginea potecii.
Nu ești și tu omul lui Minago? întrebă Sten înainte ca sferele să se ciocnească violent, iar panglicile de energie să se înfășoare în jurul rădăcinilor suspendate ale arborilor. Ținu sfera în echilibru, iar învelișul ei crescu, absorbind straturi din suprafața galbenă a mingii lui Adrenn. Sten își răsuci sensomemoria, forțând naniții să se deplaseze în interiorul lui. Se aplecă, întinzând mâna dreaptă până sfera deveni o prelungirii a degetelor sale. Energia galenică îi pulsă albastră în ochi, iar mingea se roti din ce în ce mai repede, forțându-l pe Adrenn să își schimbe poziția. Sten zâmbi. Câștiga. Totuși, sfera crescu, apoi păli; energia ei pâlpâi, apoi se stinse.
Sten tresări, neînțelegând ce se întâmpla, iar trupul îi căzu pe potecă de parcă naniții ar fi pierdut dintr-o dată controlul asupra lui. Sfera galbenă se întoarse în mâna lui Adrenn, iar Sten îl văzu printre pleoapele grele cum se apleacă asupra lui și-l lovește peste față. Nu simți nimic. Își concentră sensomemoria, dar pseudocorpul era nefolositor. Pe asta se bazase Adrenn?
Doar nu credeai că te lăsăm stăpân pe corpul ăsta! Trădătorule! Nemaiauzit să-ți ataci propriul maestru…
Fața ridată a agentului se apropie de a lui, iar buzele i se mișcară.
Pseudocorpul tău a fost în mâna noastră de la început.
Îi simți respirația și apăsarea mâinii pe frunte, apoi nimic. Pierduse.
*
Era beznă în jurul lui, iar conștiința i se strângea în mijlocul fostului vârtej interior. Acolo era o masă înghețată, întuneric și nemișcare. Încă nu se stinsese, dar sensomemoria mocnea galben. Ce naiv fusese să creadă că l-ar putea înfrunta pe Minago și găsi sprijin în altă parte! Lumni hotărâse că nu avea nevoie de el, deși îl lăsase să creadă asta. Nu avea ce face și trebuia să se stingă în liniște. Se gândi la cel pentru care riscase totul și se întristă. Fusese o încercare disperată de a-l ajuta, iar acum trebuia să se descurce singur.
Încetul cu încetul, ceva se insinuă în mijlocul liniștii, iar energia galenică începu să pâlpâie în trupul lui. Mirosea plăcut, a aer curat, a plante, a flori necunoscute. Creierul vegetal voia să-l trezească și să-l vindece prin aromele lui. Întredeschise ochii și încercă să-și miște mâinile.
Vei fi bine!
Vocea îi răsună în miezul conștiinței și-i puse sensomemoria în mișcare. Se ridică pe jumătate, uimit că avea din nou control asupra pseudocorpului. Agentul Adrenn zăcea dincolo de potecă – un trup golit așa cum fusese și el mai devreme.
Terren Hide se aplecă spre el și-l bătu pe umăr. Fața îi era la fel de lipsită de expresie, dar dincolo de ea se simțea ceva cunoscut. Protecția de anh fusese ridicată, iar Sten îi văzu dintr-o dată adevăratul chip. Deși încă amețit, se ridică și se plecă plin de respect.
Maestre Lumni?
Acesta surâse.
Prim-agent Sten, sunt onorat că ai avut încredere în mine.
Mâinile lui Sten tremurară ca mai devreme în nacelă. Deși înainte se îndoise că maestrul avea să îl ajute, acum nu-i mai punea la îndoială dorința de a-l lua printre agenții din subordinea lui. Se bucură o clipă, apoi sensomemoria îi semnală o eroare. Terren Hide fusese și el un pseudocorp pe care Lumni îl ocupase, dar de ce? Ochii albaștri i se întunecară bănuitori.
Maestre, începu el.
Lumni se aplecă și-i puse o mână pe cap, blocându-i din nou pseudocorpul cu un impuls de um întunecat.
Acum ascultă-mă, prim-agent! Să nu pierdem timpul!
Avea propriile lui socoteli cu agentul acela sigur de sine și trădător.
Sten rămase nemișcat în timp ce maestrul îi încărcă în sensomemorie frânturi de informații, ordine, misiuni viitoare. Prim-agentul era important pentru planul lui și nu putea lăsa lucrurile la întâmplare. Avea nevoie de el pe Liftport, dar și în Regat. Când termină, îl ajută să se întindă într-un culcuș moale de plante galenice și îl lăsă să se odihnească. Se așeză lângă el și surâse din nou, testându-și propriul pseudocorp.
Noua mea piesă de joc, sunt mândru de tine! i se adresă lui Sten, care nu avea probabil să afle cât de greu îi fusese să îl facă să pornească pe calea aceea, să îi aducă în preajma omului pentru care ar fi riscat totul, să îl întoarcă împotriva lui Minago și să îl trimită pe Liftport, unde putea interveni asupra lui fără a fi descoperit de ceilalți maeștrii din Fluxul anh. Acum Sten îi aparținea și nimeni nu știa asta, nici măcar el.
*
Lumni se întinse printre rădăcinile copacilor și începu să deruleze în sensomemorie detaliile planului. Durase decenii să îl pună la punct, dar meritase. Crengile unui arbore galenic se plecară ca să-l mângâie, în timp ce Lumni se gândea la viitorul Regatului. Era o activitate care îi făcea plăcere.
Voi reuși? Nu va dura prea mult? gândi, apoi își răspunse singur.
Nu era el maestrul planurilor complexe?
Lucrurile mărunte nu trebuie trecute cu vederea, pentru că pot fi cele mai importante din lume. Știa că va reuși, pentru că avea răbdare ca semințele pe care le plantase să se dezvolte cum trebuie.
Așa de la sămânță, la copac, Regatul, și apoi întreaga planetă, puteau să îi aparțină într-o zi. Un germen, o plantă, un arbore, o pădure! Pădurea mea! gândi Lumni înainte de-a închide ochii pseudocorpului și-a se cufunda în propriul vârtej de date.
*
Când Sten se trezi, Lumni medita încă, iar energia anh izvora din el în arce strălucitoare, înconjurând trunchiurile transparente ale copacilor. Prim-agentul se ridică șovăind și i se adresă.
Maestre, ce s-a întâmplat?
Lumni întredeschise ochii, iar panglicile de anh se răsuciră în jurul lui Sten. Agentul nu încercă să se elibereze, știind că, în felul acesta, Lumni îl lua în stăpânite, iar dacă îl ajuta pe el, avea să îl sprijine și pe celălalt.
Nimic, prim-agent. Nimic. Ți-ai îndeplinit misiunea cu bine, iar acum asta e tot ce contează!
( Povestirea a fost publicată în revista Știință și Tehnică și face parte din seria Stelarium. Acțiunea are loc înaintea întâmplărilor descrise în romanul Regatul sufletelor pierdute, Ed. Crux Publishing, 2016. )
Alte fragmente aici
Unde găsiți cărțile mele:
Crux: cruxed.ro
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Elefant: Împăratul ghețurilor
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Alte librării:
Librăria Mihai Eminescu – București
Magazinul Red Goblin – București (Str. Colţei nr. 42)
Bookstory – Cluj Napoca
Book Corner Librarium – Cluj-Napoca (Eroilor 15)
Librăriile Alexandria.
Ana-Maria Negrilă 