Stelarium a ajuns la final

Pentru că tocmai am lansat Agenții haosului (Stelarium #3) în prezența scriitorului Oliviu Crâznic (Ceasul fantasmelor) și a editoarei Andreea Sterea (Crux Publishing), vă voi mai da căteva informații despre volum, despre Stelarium și despre planurile mele de viitor.

Agenții haosului

Agenții haosului continuă aventurile agenților anh, care se întorc pe Galene. Au trecut sute de ani pe care i-au petrecut în mare majoritate în unitățile criogenice, așa că acțiunea volumului începe exact când ajung lângă Galene. Există mai multe probleme de la început:

– agentul Karl se desprinde de grup,

– Sten nu mai recunoaște autoritatea lui Adrew,

– Adrew însuși este obligat să se alieze cu Ralle,

– căpitanul Speranziei îi bănuiește că pun ceva la cale împotriva navei etc.

În plus, un personaj din timpul călătoriei pe Cardeea apare pentru a readuce nava pe planetă.

Pe Galene se observă lipsa stației Liftport, a minelor de pe Alignak, a comunicațiilor, deși la suprafața planetei sunt semne de viață.

Sub aceste auspicii, Adrew trebuie să ia o hotărâre, așa că merge pe Galene pentru a descoperi dacă Lumni și-a ținut promisiunea și l-a așteptat. Sigur că în absența lui Lumni nici el nu mai este obligat să predea nava. De fapt, toți speră că Lumni nu mai există.

Agenții haosului a fost și un efort de cercetare – din păcate, pentru navele meta-organice, cum este Speranzia și Sall, aveam nevoie de multe informații, pe care le-am adunat cu greu din domenii diferite.

agentii haosului
Photo by Paradigma Film

Agenții haosului întregește și concluzionează aventura agenților anh, este o poveste despre sacrificiu, despre loialitate, despre obligația de a ține o promisiune, dar și despre implicațiile acestui lucru.

Este un volum în care anumite hotărâri luate de personaje în primele volume vor conduce spre succes sau spre dezastru. Dincolo de partea SF, de știință, Stelarium este povestea unor oameni într-un viitor în care știința nu i-a înnobilat neapărat pe oameni, ci a construit multe obstacole în calea lor. Dușmanul cel mai mare al omenirii este izolarea, ruperea relațiilor dintre oameni, de aceea, și lucrurile pe care le fac personajele în Stelarium sunt tocmai generate de această izolare cu care ele încearcă să lupte. Oamenii nu sunt făcuți să trăiască complet singuri, iar dacă fac acest lucru, ajung să piardă ceva din latura lor umană. Asta referitor la personajele umane. Personajele non-umane sau post-umane trăiesc o altă dramă, cea prin care încearcă să se integreze printre oameni, dar nu reușesc, de aici marginalizarea cu repercusiunile ei. A fost interesant să mă gândesc ce ar face un om crescut într-un laborator dacă ar fi aproape nemuritor și ar ajunge la un moment dat să conducă omenirea. Ce vor face oamenii, cine i se va opune și cum va fi el distrus? La aceste întrebări vi se va răspunde în Agenții haosului.

Despre Stelarium

De la început am vrut să fie 3 sau 4 volume. În final, au ieșit trei, ultimul fiind aproape cât două. Am avut clare personajele, am știut ce aveau să facă, am știut finalul, iar pe parcurs am completat și spațiile libere. Am avut un plan destul de detaliat, totuși, pe măsură ce scriam, mi s-a întâmplat să fac schimbări. Au fost cazuri în care un personaj nu voia să acționeze așa cum mă gândisem inițial, așa că am modificat planul. Personajele se dezvoltă și ele pe măsură ce capătă experiență și sunt implicate în situații care le obligă să își schimbe modul de gândire. Problema principală a fost dată tocmai de împărțirea romanului în trei volume, care au apărut la distanță în timp. Înaintea ultimului volum, le-am citit din nou pe primele două (Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară) pentru a mă asigura că nu am omis ceva, apoi am crescut încărcătura dramatică în Agenții haosului, pentru că ultimul volum trebuia să încununeze întreaga serie, dar să fie în același timp relativ independent.

received_243267113141210
by Ruxandra Tudorică

Planuri de viitor

Următoarea carte va fi fantasy și va avea două volume, dar am în plan și un SF, un alt space opera bazat pe o povestire publicată într-o antologie în anii 90, Peșterile de fum ale timpului. În mare, este vorba despre o navă ce călătorește sute de ani în spațiu și pe care, la un moment dat, apare o societate scindată, bazată pe ștergerea memoriei, și pe rotația populației între zonele elitiste și cele mai sărace și periculoase. În urma unui accident, ia naștere un ecosistem deosebit și în curând, oamenii încep să dispară în zona afectată. Este un proiect mai vechi, dar care a început să prindă din nou contur.

Stelarium:

  1. Regatul sufletelor pierdute: https://www.cruxed.ro/produs/regatul-sufletelor-pierdute/
  2. Ascensiunea stelară: https://www.cruxed.ro/produs/ascensiunea-stelara/
  3. Agenții haosului: https://www.cruxed.ro/produs/agentii-haosului/

pachet Stelarium (volumele 1,2,3): https://www.cruxed.ro/produs/seria-stelarium/

______________________________________________________________________________

Unde găsiți cărțile mele:

cruxed.ro

Elefant: Regatul sufletelor pierdute

Librărie.net

Cartepedia

Emag

Uzina de carte

Books-express

Ebooks – Google Play

Alte librării:

Librăria Mihai Eminescu – București

Magazinul Red Goblin – București (Str. Colţei nr. 42)

Bookstory – Cluj Napoca

Book Corner Librarium – Cluj-Napoca (Eroilor 15)

Librăriile Alexandria.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s