Schimbarea la față

Motto:

Late, late yestreen I saw the new Moon

With the old Moon in her arms.”

(Ballad of Sir Patrick Spencer)

Gonesc pe lângă deşertul Sin, la viteză maximă. Motocicleta – „Minunata” – pare gata să se fărâmiţeze la fiecare curbă. Sus pe dune, surfistul face salturi pe crestele valurilor. Nisip mişcător. „Nu te ţine după mine”, cânta îngânând particule mişcătoare de siliciu. „Nu sta prea aproape de mine”. Nici nu am de gând să ies de pe şosea. Picături mari stropesc asfaltul. Doar câteva. „0 să plouă”. Se întâmplă o dată pe an. „0 să plouă”, dar nu chiar acum, nu înainte să pun mâna pe zburător.

Şoseaua s-a umezit, Minunata însă se comportă bine, după fiecare viraj pierd viteză, dar recuperez imediat. Vântul bate din faţă, pe surfist îl împinge spre mine şi fără să-şi dea seama, distanţa se micşorează. Undeva tot o să se oprească. Atunci îi văd pe celălalt. Zace la jumătatea curbei, răsturnat pe spate, paralizat pentru moment, prins sub motocicletă. Mă opresc lângă el. Asfaltul frige, îl simt cum degajă căldură. A plouat degeaba, apa se evaporă încet, aburii se târăsc spre deşert – îi place umezeala, o atrage şi nisipul o absoarbe. Celălalt geme. Nu-l privesc, nu se poate ridica singur. Chiar dacă ar încerca, pântecul greu l-ar trage înapoi. Seamănă cu un balon umflat, o sfera de piele tatuată cu replica abstractă a unui mecanism în doi timpi. Un nostalgic după motoare. Probabil tipul care m-a depăşit mai devreme în plină viteză, pe autostrada udă. Desigur un mesianic implantat cu un genealogic artificial. Un G.A. în haine largi de pânza albă.

Deşertul freamătă, cântecul sirenelor nu se aude încă. Dar nu va întârzia. Nu când e rost de pradă. Unii se mai păcălesc, aleargă după chilipiruri şi se îneacă sau îi cară săritorii sus pe stânci. Surfiştii – un popor de călători în care nu poţi avea încredere. Nisipul incolor reflectă cerul şi dimineaţa e întotdeauna albastru ca apele de adâncime. Tot dimineaţa apar şi sirenele – surfiştii cântători.

La început, puncte la orizont, galbene şi roşii ca soarele care răsare, apoi din grup se desprinde aceeaşi silueta, cea pe care o aştept în fiecare zi. Sare, alunecă pe valuri, se scufundă în mijlocul vârtejurilor şi sare din nou. Împroaşcă în jur stropi de nisip, granulele se răspândesc şi plutesc în aer colorându-l. 0 lume pe nuanţe de albastru. Mereu aceleaşi mişcări, aceleaşi lucruri – paleta surfului, cântecul şi şoseaua.

k9SFBwAAQBAJ

Tipul răsturnat încearcă să se mişte, se târăşte pe jos, tremură ca un peşte-gelatină. Zgomotul îl îndepărtează pe săritor. Stă înţepenit în vârful unei dune şi aşteaptă să se facă linişte. Dar G.A.-ul se agită, implantul din pupila dreaptă pulsează roşu, buzele i se mişcă şi-şi propteşte palmele de asfalt.

În depărtare, surfistul merge pe apa-nisip, pluteşte dus de curent, tot mai aproape,

cocoţat pe placa lui organică. I se vede braţul şi corzile fixate de el, tot atâtea cartilagii răsucite pe care le atinge cu degetele celeilalte mâini. Un sunet care se pierde în vânt, un a doilea ca ţipătul păsărilor prinse în capcane, ca o lovitură, ca durerea timpanelor ce vibrează.

Ca o întrebare. Ăştia nu vorbesc, doar cântă.

Corzile. Note şuierând prin aer, împletite cu basul trombelor de nisip, strigătele hoitarilor adunaţi lângă cadavrele parazitaţilor, sirenele ce se întrec în salturi, şuieratul surfurilor cârmite pe direcţia vântului. 0 melodie încolăcită ca alambicurile din oaza Risa, locul de unde ne luăm combustibilul. Una din rafinăriile ocupate de jocări, împătimiţii jocului.

G.A.-ul geme din nou, acompaniază cu o octavă mai jos armoniile săltăreţului. N-am treabă cu ei, cu nici unul din neamul lui, cu tatuaţii, cu mesianicii. Să se descurce singuri. Tipul încă se mai târăşte. Asfaltul organic s-a înmuiat din cauza ploii, mâinile i se afundă în el.

Pe râu, surfistul se agită. Ca în fiecare zi. Mă apropii de marginea şoselei, dar nu prea mult. Cei care au trecut dincolo s-au scufundat în nisip, iar motocicletele, ca un balast, i-au ajutat să se ducă mai repede la fund.

– Chattal, şopteşte tatuatul.

– Gura, zic. Cei ce se încurcă cu unii de teapa lui au probleme, ceilalţi G.A. îi ocolesc. Şi eu n-am nevoie de aşa ceva, primul meci e chiar în oaza lor.

– De ce nu-ţi mişti surful încoace? îi strig săritorului.

Vine spre mal, manevrează folosindu-şi trupul drept cârmă, se uită spre parazitat şi cântă. Se agaţă de bornele de la marginea drumului, astfel valurile l-ar duce în larg. Capul îi saltă dincolo de gard, din ce în ce mai sus. Sare. Trece peste mine, urmat de o ploaie de nisip, pudră albastră de siliciu repede înghiţită de asfalt. Aterizează în mijlocul şoselei şi se împotmoleşte în mâzga de pe jos.

Îl apuc de umeri. Mârâie, se descurcă şi singur. Treaba lui, eu am nevoie doar de un arbitru pentru că asta-i una din regulile jocului. 0 ia spre tatuat. Are picioare scurte ca nişte lopeţi, dar se poate deplasa. Un capăt al surfului i se târăşte pe jos. N-are nici un însemn, nici un desen, doar o jachetă scurtă, placa organică şi culoarea cafenie a pielii. Un naturist.

G.A.-ul nu se mai mică, se uită la noi şi doar gâlma din pântec i se zbate. Perioada de gestaţie a micului parazit e aproape încheiata, deşi nu o încă vară. Încă unul grăbit. În fiecare an se întâmplă la fel, tatuaţii pleacă să adune informaţii pentru cercetările lor istorice, iar parazitari, surplusul de greutate şi ploaia le pun capăt. Îi găsesc peste tot, eşuaţi pe autostradă, morţi de foame sau poate distruşi de grupurile de G.A. care vor să-i împiedice pe vampiri să se înmulţească.

Surfistul îşi zdrăngăne corzile. Distonant. Nici lui nu-i plac tatuaţii cu boala lor numită melancolie. Chattal întoarce capul. De faţă i s-au lipit fâşii subţiri de asfalt. E momentul să plec dacă nu vreau să mă împotmolesc, pentru că în fiecare primăvară şoseaua învie, îşi aruncă sporii spre râu, în fiecare primăvară, drumurile se înmulţesc şi râul Sin se îngustează. Surfistul cântă, se apleacă peste parazitat, priveşte embrionul care se agită sub pielea transparentă – o ţeastă estompată, ace subţiri înfipte în intestine absorbind compuşii organici, o suită de sunete şi lovituri interioare care îl scutură pe G.A.. E ca un gândac răsturnat pe spate cu un pui de vampir ascuns sub carapace.

Asfaltul curge spre râu. Mă aplec, îl trag pe Chattal din capcana organică, ne clătinăm. Îi ridic şi motocicleta cu roţile dezumflate. Îl ajut să-şi menţină echilibrul. Se îndepărtează cu cricul lăsat în timp ce melodia săritorului se încheie brusc şi ultimele note se răspândesc în aer. Surfistul o ia spre râu. Nu-l las să ajungă până la primul val de nisip. E scund, nu poate fi prea greu, îl apuc de placă. Nu reuşeşte să se smulgă, emite doar câteva sunete, o gamă incompletă acoperită de huruitul motorului şi de plescăitul roţilor ce înoată în mixtura lipicioasă a autostrăzii.

fragment din culegerea de povestiri „Când lumile se prăbușesc”, mai multe informații aici

______________________________________________________________________________

Unde găsiți cărțile mele:

cruxed.ro

Elefant: Regatul sufletelor pierdute

Librărie.net

Cartepedia

Emag

Uzina de carte

Books-express

Google Play

Alte librării:

Librăria Mihai Eminescu – București

Magazinul Red Goblin – București (Str. Colţei nr. 42)

Bookstory – Cluj Napoca

Book Corner Librarium – Cluj-Napoca (Eroilor 15)

Librăriile Alexandria.

5 comentarii

      1. Iaca nu știam că stilul Brussolo și-a atras atâția adepți încât s-a creat o nouă subspecie literară, interesant! Genul pare a încerca să sfărâme barierele dintre fantezie, science fiction și horror supranatural.
        Foarte interesant!
        Deși conservatorismul vârstei mă cam trage-n jos, am să încerc să fac și pasul ăsta…
        În următorul număr al Gazetei SF (dacă vor binevoi stimabilii) o să vin cu ceva nou pentru stilul meu, dar nu chiar într-atât încât să se încadreze în new weird. 🙂

        Apreciat de 1 persoană

      2. Oricum, este un text scris în tinerețe, când eram influențată de William Gibson și de cyberpunk. A fost perioada mea de experimente, care s-au încheiat în 2000-2004, cu textele dark fantasy. Undeva, influențele acestea se mai păstrează, deși e posibil să nu fie foarte vizibile. E bine să încercați și altceva, chiar dacă numai de dragul experimentului. Până la urmă, aceste ,,deraieri” de la normă fac un scriitor diferit de altul.

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s