1793: În umbra morții a scriitorului suedez Niklas Natt och Dag, este o carte de debut, premiată și tradusă în nenumărate limbi, deci având toate premisele să fie și bunicică.
Probabil cei care doresc, totuși, să o citească ar trebui să se oprească aici, pentru că voi face anumite referiri la text și în special la finalul cărții.
De bine:
- Există mai mulți naratori, fiecare cu perspectiva lui, iar unele dintre capitole, dintre poveștile naratorilor, sunt foarte bine realizate.
- Avem de-a face cu o crimă oribilă, pe gustul cititorului modern, care trezește curiozitatea din primele pagini. Cine este victima, de ce a fost omorâtă în felul acesta? Cititorul este agățat și pus la treabă.
- Din poveștile naratorilor-personaje aflăm informații care răspund unor întrebări puse de cei doi investigatori, iar indiciile presărate ici și colo îi lăsa cititorului plăcerea de a compune din bucăți imaginea crimei.
- Două personaje, țesătoarea Anna Stina și ucenicul-chirurg Blix, sunt foarte bine realizate, iar poveștile lor te fac să dai rapid paginile. Aici simți că autorul își arată întregul talent.
- Un text fără atmosferă este un text mort, însă romanul redă foarte bine mizeria din Suedia, sec. al XVIII-lea.
De rău:
- Cei doi investigatori, avocatul Cecil Winge și străjerul Mickel (Jean Michael Cardell) sunt mult mai stângaci construiți în comparație cu alte personaje (Anna Stina).
- În a doua parte a cărții, când misterul începe să se dezlege, atmosfera dispare, iar dialogurile interminabile între Cardell și Winge înmulțesc numărul de pagini, dar pun la încercare răbdarea cititorului.
- Apar personaje fără nicio treabă, doar ca să fie de umplutură.
- În ultimele 80 de pagini, lucrurile o iau razna de tot. Asasinul e descoperit cât ai zice pește și, aflând de faima avocatului alege să se predea, deși nu avea niciun motiv s-o facă și, în plus, era și înarmat și gata să trimită un glonț în capul lui Cardell. În schimb, mare suspans, își omoară cerberul, pe Magnus, câinele care îl terorizase pe chirurgul Blix.
- Romanul are probleme mari de logică în partea în care misterul construit cu migală ajunge să fie dezvăluit:
- Avocatul Winge este pe patul de moarte din cauza tuberculozei, i s-a pus deja lumânarea la cap, iar bătrânele satului au pus la fiert grâul de colivă, dar când Cardell vine la el și îi spune că are noi informații, acesta sare din pat, se leagă cu o frânghie de tei și fuge să prindă asasinul.
- Asasinul, Johannes Balk, urmaș al unei familii bogate, traumatizat în copilărie de un tată tiranic și o mamă cu probleme psihice (mi se pare normal!), participă la Revoluția Franceză, este întemnițat, iar după ce este eliberat din închisoare de masele furioase (ca să vezi!), întâlnește pe drumul spre casă un tânăr, Daniel Devall, cu care se împrietenește. Doar că tânărul este de fapt un spion al regelui Gustav, iar când Balk descoperă acest lucru, se hotărăște să îl omoare într-un chip îngrozitor. Dacă ni s-a scris acest lucru negru pe alb, în mai puține cuvinte decât mi-au trebuit mie, e normal să și credem, dar să și dorim mai multe informații.
- Ultimele 60 de pagini sunt un fel de: eu, ca scriitor, m-am plictisit să mai dau explicații psihologice, că doar v-am spus că Balk era un aristocrat nebun și gata.
Totuși, cititorul nu crede că asta e tot și avansează încetișor spre final.
- Finalul 1: da, Balk era nebun, dar se îndrăgostise de tânărul spion Devall și de aceea, când a aflat cu ce se ocupă, a crezut că o să-l trădeze și pe el și a aranjat să fie făcut bucăți.
- Final 2: avocatul ridicat din morți îi prezintă asasinului sadic etc. o copie tradusă a unei scrisori cifrate trimise de Devall șefului său. În ea, se spune că nu se va mai ține de spionaj pentru că a descoperit dragostea adevărată… Cititorul își dă o palmă peste ochi și își zice: Deci, așa se explică de ce Balk l-a făcut bucăți pe Devall. Îl iubea cu adevărat! În concluzie, Balk începe să regrete ce făcuse, cât era el de nebun…
- Final 3 – apoteotic: Un bărbat care își omorâse soția este trimis la eșafod, dar mai târziu aflăm de la Winge că locul acestuia fusese luat de Balk, care fusese de acord să ispășească moartea lui Devall, fiind indus în eroare de scrisoarea ticluită de avocat. Undeva, în fundal, aflăm că avocatul se temea ca noul șef al poliției să nu îi dea drumul lui Balk, pentru că era aristocrat, iar Devall doar un pârlit, care mai era și mort, așa că risca să rămână nerăzbunat. În concluzie, cel care își omorâse soția este mai puțin vinovat decât Balk, care își omorâse amantul, deci este eliberat și trimis în societate să se recăsătorească și, cine știe… Oricum, înainte să îl elibereze, Winge se asigură că motivul crimei era doar cicăleala soției, deci altă femeie nu ar fi fost vreodată pusă în pericol decât dacă…!
Nu este o carte care să nu semene cu alte sute, dar anumite capitole sunt foarte bine scrise. Păcat că unele personaje principale sunt destul de stângaci construite, iar lucrurile par la un moment dat grăbite nejustificat. În plus, finalul previzibil și plin de platitudini strică tot ce fusese construit până atunci. Fiind însă o carte de debut, este destul de bună, iar autorul arată pe alocuri că poate mult mai mult. Posibil ca un volum ulterior să dovedească tocmai acest lucru.
P.S. După această carte, am citit Ochii doamnei mele, a lui Anthony Brugess, și am tras următoarele concluzii:
- Dragostea învinge totul.
- Numai când citești o carte bună îți dai seama de ce altele erau pur și simplu slabe.
Ana-Maria Negrilă 