Am auzit un foșnet lângă fereastra camerei de zi, acolo unde se afla scara de incendiu. De data asta nu mai era reclama Kod-Konsol, cineva umbla la fereastră, încercând să o deschidă din exterior. Am stins lanterna și m-am ghemuit pe covorul moale. Mi-am căutat arma și am reglat discurile în așa fel încât să am precizie maximă. Cel de afară nu era un ospitalier. Îl simțeam ca pe o prezență cunoscută și, totuși, îndepărtată, de parcă ar fi făcut cândva parte din viața mea, apoi s-ar fi rătăcit, iar eu l-aș f i uitat. Nu era nici un angajat al Consiliului, altfel ar fi știut codul de la intrare și l-aș fi găsit deja pândindu-mă în apartament.
Apoi liniște. M-am ridicat. Fiecare răsuflare și fiecare mișcare pe care o făceam când mă deplasam prin încăpere răsuna, parcă, prea tare. Afară era mai multă lumină. Prin fereastră, K-ul reclamei vopsite în roșu contura silueta unei ființe distorsionate cu cap alungit. Își lipise fața de fereastră încercând să privească înăuntru, iar brațele subțiri, cu degete lungi, ce se mișcau haotic pipăind rama, îmi dădeau impresia că auzeam crengile unui copac bătând în geam. Mai văzusem așa ceva și înainte. Creatura era unul din psihicii pe care ospitalierii îi capturaseră în oraș și-i trimiseseră pe Gemeni pentru a fi retransformați. Când se întorceau după ani de absență, nu mai erau umani. Totuși, niciodată nu întâlnisem un caz atât de grav. Ce făcea acolo, ce dorea de la mine, nu voiam să aflu. Mă temeam ca ospitalierii să nu vină din clipă în clipă.
Mi-am luat din nou bagajul și m-am îndreptat spre hol. Poate că ar fi trebuit totuși să îmi dau seama că era imposibil ca ospitalierii să nu fi fost deja înăuntru, chiar dacă nu îi puteam percepe. Tocmai mă pregăteam să deschid ușa, când am văzut umbra unuia dintre ei alungindu-se pe perete. Se mișca atât de încet, încât nu auzeam nimic. Un disc zbârnâi prin aer și scrijeli peretele acolo unde mă aflasem cu o secundă mai devreme. Erau mai mulți. Cotrobăiseră probabil în cealaltă cameră și poate că la început nu-și dăduseră seama că intrasem, pentru că nici măcar nu aprinsesem lumina, dar apoi, căutându-mi lucrurile, i-am alertat. Am făcut un pas înapoi și am aruncat lanterna lângă perete astfel încât raza ei să lumineze ușa unuia dintre dormitoare. M-am retras în întuneric, în spatele unui fotoliu. Mi-am pregătit arma. Eram obișnuită să acționez fără să-mi mai calculez mișcările. Anii de antrenament cu Reh și mai târziu cu Tod se dovedeau folositori.
Mi-am dat seama că ospitalierii erau dezorientați. Nu erau obișnuiți să aștepte și răbdarea lor era pe sfârșite. Totuși, nu știau sigur unde mă aflam, iar eu simțeam asta. Nu erau într-o poziție favorabilă. Până să iasă din cameră aveam tot timpul să-i ochesc. Așteptam în întuneric, fiecare încercând să afle ce avea celălalt de gând. Reclama Konsol se tot aprindea și se stingea, iar mie mi se părea că stăteam acolo ghemuită de minute în șir. Bănuiam că ospitalierii vor ataca, folosindu-se de momentul în care reclama avea să se aprindă din nou, sperând ca luminile colorate și sunetele să le mascheze intrarea.
O dată, de două ori, acum era întuneric. Mi-am sprijinit mai bine brațul pe marginea fotoliului. Enormul K înroși camera din nou și atunci unul dintre ospitalieri țâșni pe ușă și încercă să mă lovească. I-am trimis un disc exact între ochi. Nici nu cred că se așteptase să reacționez. Rana nu era mare, dar discul îi ajunsese acum în creier unde se rotea și iar se rotea, distrugându-i materia cerebrală. Un timp rămase în picioare, apoi se prăbuși cu ochii plini de sânge și cu gura larg deschisă. I-am văzut însemnele de pe mânecă – două cerculețe de culoare albă. Aparțineau Băncii Fas.
M-am strecurat până lângă ușă, dar din camere alți doi ospitalieri s-au repezit după mine.Am auzit un sunet de sticlă spartă și o bufnitură. Ceva a traversat camera și i-a prins, dezechilibrându-i când tocmai trăgeau. Două discuri au trecut ca fulgerul pe lângă mine. Unul m-a atins ușor la mână, iar pe celălalt l-am văzut înfigându-se într-un tablou. Ospitalierii se luptau cu o ființă fibroasă cu mâini și degete lungi, ce li se încolăciseră în jurul gâturilor. Mă fixau cu ochi pieriți, fără să mă vadă, fără să mai poată ajunge la mine. Și eu rămăsesem pe loc privindu-i, de fapt uitându-mă la creatura ce îi prinsese și care acum îi golea de sânge – falangele-i ca niște tuburi li se înfipseseră în carotide, iar lichidul roșu îi urca spre piept străbătând o rețea de vene încolăcite în exteriorul trupului. Totul avea o aparență viscerală, de parcă ar fi fost un corp întors pe dos cu organele atârnându-i afară. Mi s-a părut că nu avea față și părea doar un cap prins de trunchi, până am auzit un cuvânt, mai mult o șoaptă venită dinspre mormanul acela de carne vie:
– Fugi!
Unde găsiți cărțile mele:
Crux: cruxed.ro
Elefant: Regatul sufletelor pierdute
Elefant: Ascensiunea stelară
Elefant: Agenții haosului
Elefant: Împăratul ghețurilor
Cărturești: Stelarium și Împăratul ghețurilor
Ebooks – Google Play
Alte librării:
Librăria Mihai Eminescu – București
Magazinul Red Goblin – București (Str. Colţei nr. 42)
Bookstory – Cluj Napoca
Book Corner Librarium – Cluj-Napoca (Eroilor 15)
Librăriile Alexandria.
Ana-Maria Negrilă 