Motto: Un dușman îți va da poate un sfat bun, dar un prost niciodată.
Carlo Maria Cimpolla a aruncat o privire critică asupra societății umane ajungând la concluzia că există patru categorii de oameni: inteligenți, escroci, proști și neajutorați. Adică cei care sunt sinceri și benefici în ceea ce fac, cei care vor să înșele, dar fac acest lucru încercând să nu provoace pagube inutile, cei care doresc răul celorlalți fără să aibă motiv și cei neajutorați, care nu vor răul nimănui, dar ajung victimele propriei încrederi nejustificate.
Cei din prima categorie sunt puțini în comparație cu ceilalți, dar acțiunile lor sunt benefice. Ei sunt cei inteligenți. Cei din a doua categorie, sunt de asemenea relativ puțini, iar răul pe care-l produc nu are un impact prea mare, pentru că ține seama de echilibrul lumii, iar ei dacă iau ceva, au grijă să și dea ceva în schimb. Cei din treia categorie sunt cei care distrug o civilizație, cei care cer totul, dar nu dau nimic în schimb, iar prin acțiunile lor nesocotite ajung să genereze un rău inutil și greu de contracarat prin lipsa lui de logică. De ei nu te poți feri, pentru că sunt insidioși și iresponsabili, te folosesc și te aruncă, deși apoi pier și ei sau lumea li se fărâmițează sub picioare și îi aruncă în hăul întunecat. În comparație cu ei, cei din a patra categorie, naivii, nu sunt periculoși chiar dacă pierd, pentru că experiența lor poate folosi cuiva, deci răul produs societății este mult mai mic.
Un prost cauzează pierderi unei alte persoane sau grup de persoane fără să aibă un câștig, ci chiar pierderi în urma acțiunilor sale. (Cimpolla, a treia lege a prostiei)
Este clar că o lume în care proștii au putere este o lume pierdută, iar o lume care a găsit forța să îi controleze este una care va prospera. Totuși, este destul de greu să îi deosebești de ceilalți, deoarece influența lor se vede în timp. Acești oameni pot fi plăcuți, pot fi învățați, pot vorbi cu logică, pot avea sentimente și principii, dar nimic nu va conta atâta timp cât nu produc decât haos.
Oamenii inteligenți pot și ei să acționeze nechibzuit, să facă greșeli, să înșele pe alții sau să fie neajutorați. Proștii însă sunt consecvenți și periculoși, pentru că oamenii inteligenți nu reușesc să înțeleagă comportamentul lor lipsit de logică. Escrocul vrea să își însușească lucrurile altora pentru a le folosi el, dar prostul nu acționează pe baza unui transfer de valoare, ci numai prin distrugerea acestea, astfel încât la final nimeni nu beneficiază de pe urma acțiunilor lui, ci toți pierd.
Și acum, scenariul SF al prostiei:
O navă se îndreaptă către o gaură neagră pentru a afla soarta altei expediții dispărute cu zeci de ani înainte. Ajunși în apropierea găurii negre descoperă nava, ce pare abandonată. Să zicem că de pe a doua navă se primește un semnal SOS. Ce fac cei de pe prima navă? Se adună să discute problema și necesitatea trimiterii unui grup care să verifice situația la bord. Să zicem că nava este condusă de oameni inteligenți care nu vor să acționeze inutil și să pună în pericol propriile vieți așa că se hotărăsc să scaneze nava de la distanță/să trimită drone etc. Printre ei se află și un escroc și un prost. Escrocul vrea să își însușească din încărcătura navei dispărute, dar înțelege că este un pericol și este de acord că trebuie întâi cercetată. Prostul nu este de acord acuzându-i pe ceilalți de lașitate și de lipsă de loialitate față de sistemul care i-a trimit. Ceilalți sunt uimiți, se simt doar prost, nu și proști, încep să se întrebe dacă nu există totuși adevăr în ceea ce spune, dar nu cedează.
Pe prost ți-l faci dușman oricum, deci e mai bine să lămurești lucrurile cu el la prima oră a dimineții, măcar știi care este situația și te poți feri.
Pentru că cercetarea navei nu a arătat niciun pericol detectabil, trimit o echipă. Din aceasta face parte și prostul. Escrocul consideră că este prea periculos și că poate obține încărcătura într-un mod mai facil după ce aceasta ajunge la bordul propriei nave.
Prostul ajunge pe nava dispărută și este pus împreună cu un alt coleg să cerceteze o parte a acesteia. Imediat, prostul o ia înainte, pentru că îl consideră pe celălalt incompetent, deși, și dacă ar dovedi acest lucru, nu i-ar folosi la nimic, dar, pentru că este prost, încercă să se evidențieze unde nu îl vede nimeni. Eventual, celălalt are și altă specialitate, deci prostul nu ar primi postul celuilalt, pe care oricum nu îl vrea, și nici nu ar fi plătit mai bine.
Și prostul poate spune: sunt înconjurat numai de proști!
Deci prostul o ia înainte și, la un moment dat, descoperă o substanță cu aspect gelatinos care curge din tavan (nu este Alien, dar unele filme SF abundă de astfel de substanțe, deci nu puteam tocmai noi să nu le folosim). Îi spune celuilalt să continue drumul, dar celălalt insistă să raporteze și să aștepte. Prostul îl privește ca pe un prost și îi spune că se va duce doar mai sus pe coridor. Dispare imediat după primul cot, pentru că aude ceva și vrea să vadă ce e.
Curiozitatea îl stăpânește pe prost, niciodată invers.
Acolo dă peste o creatură care scote sunete tocmai ca să-l atragă, entitatea fiind escroacă și flămândă, dar nu și proastă. Prostul nu o ia la fugă, pentru că auzise că trebuie să fii prietenos cu extratereștrii, chiar dacă aceștia nu par prea prietenoși, și nu se gândește că ar fi în pericol. De fapt, nu se gândește de loc, pentru că se consideră ca prostul invincibil. Entitatea aruncă niște materie gelatinoasă, din care o parte aterizează pe prost. Acesta tot nu se sperie și o studiază cu atenție. După care se gândește să anunțe ce a găsit și adaugă și că nu este niciun pericol, pentru că entitatea nu îl mâncase încă.
Convingerile prostului sunt de neclintit. Prostul știe multe, dar nu înțelege nimic.
Colegul lui se apropie, dar nu pare prea convins de absența pericolului drept care prostul îi învinuiește de lipsă de entuziasm științific. În plus, spune că îl va raporta la întoarcerea pe navă și va avea grijă să fie retrogradat/amendat/dat afară din forță. Inteligentul, care știe că nu are rost să te pui cu prostul, recunoaște că are niște lipsuri și că nu le știe pe toate, așa că se retrage până la venirea echipei.
Să nu spui niciodată: Lasă-l că e prost! pentru că nu se știe ce e în stare să facă dacă este lăsat liber. Scapă de el, cât mai poți!
Prostul insistă pe toate căile că nu este niciun pericol și că nu are rost să aștepte echipa înainte de a intra în contact cu creatura. De ce? Pentru că știe el mai bine.
Prostul cunoaște cel mai bine lucrurile necunoscute.
Inevitabilul se produce însă, și prostul este hălpăit spre enorma satisfacție a Mamei sale. Ceilalți din echipă ajung și se îndreaptă spre creatură, dar nu li se pare prea demnă de încredere, drept care o iau înapoi și scapă cu viață.
Cazul fericit – moartea prostului, nu a celorlalți.
Morala:
Ferește-te de prostie!
Prostia este ca pisica neagră. Dacă ți-a ieșit în cale, ăla ești – automat zece ani de ghinion!
Ana-Maria Negrilă 