Atenție! Articolul conține exagerări și super-exagerări!
Motto „Scriitorii noștri sunt mai proști decât ai lor.”
Începem cu un citat, că așa este bine!
„Eu dacă vreau să citesc proză despre realitățile vieții, scrisă în limbajul străzii, bag întâi mâna în buzunar și îl zornăi. Dacă am ceva bănuți, mă duc la un nene din piață și zic: Bade, eu am niște bani, nu prea mulți, dar cred că ar ajunge de-un capitol scurt, cam de zece minute, că de mai mult n-am timp. Ia zi matale, neaoș românește! Și el zice de cât am și eu, îi dau câțiva lei și am plecat. Dacă vreau altă bucată realistă, merg la altul și mai plătesc un capitol și mă aleg și cu varietate. Deci nu citesc cărți de genul acesta, îmi ajunge ce văd de jur-împrejur!” (Andreea, cititoare, 45, București)
De ce sunt scriitorii români mai proști?
Teoretic nu ar avea de ce să fie. Au și ei, ca toți scriitorii din lumea largă, un dram de talent și o neliniște metafizică care nu-i lasă să se uite la televizor sau să citească, sau să se dea pe net, ci îi împinge să se așeze în fața ecranului și să bată în taste. Până aici egalitate, deci 1-1!
Scriitorii români sunt și ei de toate felurile. Unii scriu proză realistă, alții polițistă, alții de dragoste, alții SF, la fel ca și în alte părți. Totul este bine și aici, deci 2-2, tot egalitate.
Scriitorii români publică la aceleași edituri românești unde sunt publicați și ceilalți străini. Deci și aici egalitate, să mergem la 3-3.
Scriitorii români au parte de aceeași educație la fel ca scriitorii străini. Teoretic, da, pentru că scriitorii români au și ei acces la tot felul de cursuri de scriere creativă, la dicționare, cărți de teorie literară etc. Le folosec? Unii da, alții, ba. Scriitorii români se autoreglează și pe parcurs, învață de ici de acolo, mai de la un prieten, mai de la un coleg, mai de pe Internet… Nu au întotdeauna timp, dar se dedică studiului, așa că, teoretic, pot să avanseze și singuri. Să punem egalitate? Deci 4-4.
Următorul pas este vizita scriitorului român la primul curs/cenaclu/editură, unde află că trebuie să se potrivească gustului cititorului.
Ce înseamnă asta?
1. Primul sfat: un roman trebuie să fie complex, iar stilul lui elaborat.
Deschid prima carte de autor român și citesc următoarele:
Pe strada aceea creșteau patru plopi ce se legănau agale în vântul de primăvară și erau predestinați parcă să împrăștie în oraș miresmele de la Casa Verde, o clădire impozantă, ridicată cu două caturi peste casele de paiantă ale mahalagiilor,o oază de umbră, împodobită cu gherdane de mușcate – șiruri de mărgele roșii și albe. Localul, a cărui faimă depășea mahalaua prăfuită, era ținut cu mare grijă de nepotul unui veteran ce se întorsese din război fără o mână, dar cu o pungă plină de galbeni. Aceștia fuseseră găsiți din întâmplare pe când bătea drumurile în lung și în lat, ferindu-se de gloanțele dușmanilor ce nu se sfiau să lovească acolo unde te așteptai mai puțin, pentru că nu era nimic care….
Să fie bine sau să nu fie bine? Asta e întrebarea. Ar fi bine, dar nu pentru cititorii care vor să parcurgă textul pe nerăsuflate, pentru că riscă să se sufoce.
Nu e bine. Fraze prea lungi! Cuvinte complicate. Oamenii nu vorbesc așa!
Scriitorul român ajunge la un alt curs/cenaclu/editură.
2. Al doilea sfat:scriitorul trebuie să vorbească din experiența personală.
Deja textul de mai sus nu merge, pentru că în el este vorba despre gloanțe, nepoți de veterani, mahalale. Trebuie deci modificat.
Pe strada aceea creșteau patru plopi ce se legănau agale în vântul de primăvară împrăștiind deasupra orașului miresmele de la Casa Verde. Aceasta era o construcție impozantă, împodobită cu gherdane de mușcate, ridicându-se cu două caturi deasupra caselor de paiantă ale mahalagiilor. Localul, cu ceva faimă în mahala, era ținut de nepotul unui bătrân care, mergând la război, avusese norocul să găsească o pungă plină cu galbeni.
E bine?
Nu. E mai scurt, dar nu e bine!
Scriitorul român ajunge la un al treilea curs/cenaclu/editură.
3. Sfatul al treilea: nu folosiți cuvinte învechite, nu folosiți gramatică complicată. Sunt acestea cunoscute de către cititor?
Reformulăm.
Pe strada aceea creșteau patru pomi ce se legănau ușor în vântul de primăvară în apropierea localului Casa Verde. Localul era mare și faimos în zonă, iar patron era nepotul unui bătrân care a fost în război și a dat peste un portofel cu bani de aur.
Alt drum, în altă parte.
4. Sfatul al patrulea: oferiți cititorului subiecte contemporane cu care să se identifice.
Deci:
Pe strada aceea creșteau patru pomi ce se legănau ușor în vântul de primăvară în apropierea barului Casa Verde, amenajat de un designer la modă la parterul unui bloc din zonă. Localul era mare și cunoscut, iar patron era nepotul unui bătrân care a muncit șapte ani în Italia și a câștigat la loterie 500000 de Euro din care a rămas cu 200000 după ce i-au fost impozitați de către statul român.
Sigur că nu e bine, așa că mergem mai departe.
5. Sfatul al cincilea: folosiți limbajul străzii, acesta este cunoscut de cititor.
Pă stradă era patru pomi care se mișcă în vântu’ lângă baru’ lu’ un băiat, rudă cu ăla de lucră și să speti în Italia și făcu 500 miare dă coco din care luă ANAFu’ mai mult de juma, dar tot îi ajunsă pentru bar.
Așa trebuie să fie bine! Proză realistă, limbaj actual, fără arhaisme, gramatică simplă, frază elaborată, identificarea cititorului cu subiectul cărții! În plus, ultima parte a textului amintește de basmele populare românești și în special de partea în care puricelui i se agăță de picioare 1000 de ocale de fier și tot sare în slava cerului și spune că e ușor, ceea ce însemnă că puțină autenticitate nu strică nimănui.
Cititorul își dă o palmă peste ochi și se apucă să îl citească asiduu pe Jimmy Harpon din Honolulu, cumpărându-i cărțile de pe Amazon! Dacă nu, se duce în piață, zornăie buzunarul și plătește un capitol, contribuind la economia locală!
Ana-Maria Negrilă 