Am avut o dilemă dacă să pun titlul: limba română #rezist, sau nu mai angajați absolvenți de litere la bancă, nici absolvenți de ce s-o nimeri la edituri!
Având mai mult timp de sărbători, mi-am permis să urmăresc fluxul de pe rețelele sociale și am observat multe plângeri legate de calitatea traducerilor, dar să o luăm cu începutul.
Am cumpărat mai multe cărți de la o editură importantă din România și asta după o pauză de câțiva ani în care scrisul și alte activități nu îmi permiseseră să dedic lecturii foarte mult timp. Recuperasem din cărțile din biblioteca personală, mai împrumutasem de la prieteni, dar nu achiziționasem nimic nou. Deci venise timpul pentru investiții, așa că am reușit destul de repede să fac rost de un teanc de cărți. Am început să citesc, iar primele pagini m-au lăsat cu impresia că cititul meu ruginise, pentru că mă poticneam la fiecare frază. Hm! Am studiat caseta redacției și într-un final am dat vina, ca toată lumea, pe traducător. Ce se sparge, ce se strică, Ionescu, ia-l și dă-i! Cartea fusese tradusă din japoneză. Japoneza, limbă grea, dăduse naștere în combinație cu româna unui metis îndoielnic. În fine, nu era normal să se întâmple asta, dar am lăsat de la mine. Am început altă carte, de la aceeași editură, din aceeași colecție, dar de data asta scrisă de o autoare de limbă engleză și, desigur, cu alt traducător. Aceeași problemă. Fraze greoaie, timpuri alandala, cuvinte care sunau ciudat, topică împrumutată din engleză. Nicio plăcere a lecturii! M-am chinuit să termin cartea, retransformând frazele în minte. La final, nu înțelegeam cu ce păcătuisem și de ce trebuia să sufăr pentru asta. Am lăsat teancul de cărți noi în pace și am început alt roman, publicat în anii 90. Titan Ice – altă viață! Asta era limba română pe care o cunoșteam, cea a lecturilor din copilărie, cea a lecturilor de la maturitate!
Astea fiind zise, și ca să explic și al doilea titlu, tot în perioada aceasta m-am dus la o bancă ca să fac o tranzacție. La ghișeu, cozi până afară. Stau eu cinci minute și mă uit la tânăra angajată și văd cum se chinuia și chinuia o clientă încercând să rezolve nu știu ce problemă. Nu sunt o persoană foarte răbdătoare din fire, așa că am întrebat de ce dura atât și dacă nu avea cumva nevoie de ajutor din partea noastră, a celor care așteptam plictisiți. Câțiva de la coadă s-au hlizit, iar cineva mi-a spus că băncile angajează mai nou pe oricine, nu absolvenți de ASE, ci de filologie și de ce se nimerește! Nu știu dacă e adevărat, dar părea plauzibil. Revenind la problema cu cărțile, mi-a trecut prin minte că poate traducerile erau și ele făcute de oricine, cu sau fără experiență. Dar redactorii? O editură așa mare, nu avea redactori, care să mai rezolve din probleme? Sau erau și ei tot absolvenți de ce-o fi. Bănuiesc că îți trebuie multă iscusință ca să ajungi la un text care să sune așa:
Tânăra a urcat dealul din spatele casei și văzu cum marea se întindea acolo unde înainte a fost o plajă cu nisip fin. (??)
Mi-am exprimat nedumerirea către cineva, care mi-a spus că poate așa era în originalul din engleză. Dar nu. Nu putea să fie, de vreme ce engleza folosește același Past Tenseacolo unde noi avem perfect compus(a urcat) și perfect simplu (urcă), deci teoretic trebuia să apară același timp verbal în ambele propoziții. În schimb, în limba engleză există Past Perfect Simple (had been) care apărea în ultima propoziție și care în română ar fi trebuit să îl aibă echivalent pe mai mult ca perfect (fusese)! Păi da, dar mai mult ca perfectul sună ciudat în română! Cum? Cum să sune ciudată limba română cuiva care este român și care a văzut mai mult ca perfectul din primele clase când a dat cu nasul de o lectură!
Și aici ajung și la primul titlu propus – limba română #rezist. Cum am ajuns oare ca limba română să ni se pară ciudată? N-o să încep să vorbesc iar despre sistemul de învățământ și să dau vina pe unii și pe alții, însă nu pot să nu mă gândesc că uneori este greu să recuperezi ce nu ai învățat în copilărie. Dacă nu știi că nu știi, ce faci? Dacă îi întrebi pe alții care sunt în aceeași situație, pentru că au beneficiat de același sistem de educație, deci nici ei nu știu că nu știu, la ce concluzie ajungi?
Am avut destule discuții pe tema asta și am observat că mulți cititori simt ce am simțit și eu. Există edituri care publică cărți de calitate foarte slabă, fie ele traduceri sau nu, există edituri pe care mulți au început să le ocolească. De ce? Pentru că produsul pe care îl dau pe piață nu este de calitate. Au coperte frumoase, sunt bine tehnoredactate, dar asta nu e suficient, pentru că partea cea mai importantă, conținutul, este sub standarde. Nu cumpăr o carte pentru editură, pentru copertă, pentru traducător, ci pentru conținut. Dacă acesta nu e livrat în limba română, ci într-o formă aproximativă, prefer să citesc varianta originală, dacă am acces la ea. Și asta se și întâmplă – din ce în ce mai multe persoane spun că au început să citească în engleză. Și nu este normal! Nu este normal ca banii să plece în buzunarele unei edituri străine numai pentru că în România nu pot păstra standardele. Nu este nici normal să auzi: Nu cumpăra cartea aia, că e tradusă de X! Adică X nu traduce bine? Și nu au observat decât cititorii, iar de la editură nimeni?
Din fericire, mai există și edituri serioase, doar că se împuținează pe zi ce trece.
Nu pot să închei fără să pun următorul fragment din Dark Forest, volumul al doilea al unei trilogii SF, scrise de Liu Cixin și traduse în limba engleză de Joel Martinsen.
The brown ant had already forgotten its home. To the twilight Earth and the stars that were just coming out, the span of time may have been negligible, but, for the ant, it was eons. In the days now forgotten, its world had been overturned. Soil had taken flight, living a broad and deep chasm, and then soil had come crashing down to fill it back in. At one end of the disturbed earth stood a lone black formation.
Mă întreb dacă nu i-o fi atras cineva atenția lui Joel Martinsen că Past Perfect Simple nu prea apare în vorbire și că ar trebui să se ferească de el și în scris? Că doar omul de pe stradă nu îl folosește, așa cum nu folosește nici românul mai mult ca perfectul în conversațiile zilnice!
Sper doar că, dacă volumul va fi tradus în română, nu va începe în felul următor:
Furnica maronie și-a uitat deja casa…
Sigur că problema semnalată cu mai mult ca perfectul sau cea, mult discutată, cu perfectul simplu și cu necunoașterea în general a valorii stilistice a timpurilor verbale, nu sunt singurele hibe dintr-o traducere, dar să ne oprim aici. În încheiere, nu pot decât să subliniez următoarele: o carte necesită multă muncă, cunoștințe de specialitate, de aceea la crearea ei trebuie să lucreze o echipă de oameni care au experiență în domeniu. Nu merge cu oricine, iar dacă nu angajezi pe oricine pentru un site sau nu te duci la oricine pentru o problemă medicală, așa și într-o editură, ai nevoie de oameni care au studii de specialitate sau care au dovedit că au pricepere/ experiență/ cunoștințe în domeniu. Altfel iese ce iese, iar cititorii cumpără de pe Amazon. Cu părere de rău, mă voi alătura lor și mă voi feri de anumite edituri, cel puțin până vor dovedi că reușesc să se întoarcă la standardele pe care le aveau cândva.
Ana-Maria Negrilă 