Tot scriind despre nave ale viitorului, am ajuns să citesc despre asteroizi capturaţi şi terraformaţi şi despre Marea autostradă interplanetară. Desigur, o parte dintre aceste proiecte vor fi poate abandonate pe drumul spre cucerirea spaţiului, dar, cum pentru mulţi cercetători călătoria este la fel de importantă ca destinaţia, experienţa pe care o vor acumula va putea fi valorificată şi în alte domenii.
Parte a acestei călătorii, în 1935, în Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor, apărea un articol despre un motor al viitorului, care avea să propulseze navele ce urmau să străbată spaţiul interplanetar.
„Închipuiţi-vă o astronavă mai grea decât aerul, lipsită de orice dispozitiv de propulsie vizibil, care se ridică de pe pământ drept în aer – o sferă de mari dimensiuni care pare a dezminți legile gravitaţii. Sfera aceasta zburătoare ar fi pretutindeni la ea acasă, în atmosfera noastră, în stratosferă şi chiar în spaţiul interplanetar. Secretul ei? Un motor realizat după un principiul cu totul şi cu totul nou, motorul cu reacţiune…
Acest motor cu reacţiune, elementar, funcționează pe baza unui principiu mult timp neglijat de tehnicieni, dar care – perfecţionat după metoda lui Bull – ar putea fi utilizat nu numai la avioane, dar şi la alte vehicule.” (Ziarul ştiinţelor şi al călătoriilor, nr.52, 1935)
Nu a fost să fie, iar motorul cu pricina nu a ajuns niciodată în spaţiu în forma de atunci, însă şi-a asigurat o folosinţă îndelungată, lăsând loc altor cercetări ce au condus în cele din urmă omenirea dincolo de graniţele Pământului. Deci, așa cum spuneam, călătoria contează la fel de mult ca ținta ei…
Ana-Maria Negrilă 