Prima povestire din universul Stelarium, avându-l ca personaj pe agentul Sten Darr, va apărea în revista Știință și Tehnică nr. 66 din 20 mai 2017.
„Nu ești și tu omul lui Minago?întrebă Sten înainte ca sferele să se ciocnească violent, iar panglicile de energie să se înfășoare în jurul rădăcinilor suspendateale arborilor.
Ținu sfera în echilibru, iar învelișul ei crescu, absorbind straturi din suprafața galbenă a mingii lui Adrenn. Sten își răsuci sensomemoria, forțând naniții să se deplaseze în interiorul lui. Se aplecă, întinzând mâna dreaptă până sfera deveni o prelungirii a degetelor sale. Energia galenică îi pulsă albastră în ochi, iar mingea se roti din ce în ce mai repede, forțându-l pe Adrenn să își schimbe poziția. Sten zâmbi. Câștiga. Totuși, sfera crescu, apoi păli; energia ei pâlpâi, apoi se stinse.”