Lumea unei cărți se află în mintea autorului înainte ca ea să ia formă scrisă. Personajele există într-o zonă nedefinită ca niște trecători ce ne captează atenția pe o stradă pe care-o cunoaștem prea bine. La început, nu sunt cu adevărat oameni, ci doar umbre – siluete, fețe, pachete de emoții și sentimente. Toate acestea sunt elemente ce ne fac să considerăm un personaj demn de a fi exploatat mai târziu. Unii scriitori lucrează la caracterizarea personajului, realizând însemnări despre tot ce consideră importat pentru acesta, alții își formează „bănci” de umbre, oameni pe jumătate definiți, dar gata să fie aleși la nevoie și folosiți într-o lucrare sau alta. Sunt personaje care poartă discuții, care acționează, dar cărora le lipsește de cele mai multe ori un corp, o motivație și un trecut. Din această zonă gri, aflată la limita dintre imaginație și realitate, scriitorul le extrage și le dă formă, potrivindu-le în tiparul cărții.
Un personaj este o persoană, iar pentru asta are nevoie de un trup, de o istorie, de personalitate, de lucruri care îi plac sau nu, de motivație etc.
Modul în care arată un personaj este important, dar la fel de importante sunt și alte elemente: felul în care vorbește, clișeele, ticurile verbale, alegerea unor anumite cuvinte, comunicare nonverbală – gesturi, poziția corpului, expresia feței (mimica, contactul vizual, zâmbetul). Aceste amănunte spun multe despre personaje și-l ajută pe cititor să-și formeze o opinie clasificându-le într-o anumită categorie.
Un antierou dă mai mult de lucru scriitorului decât un personaj obișnuit. Are de obicei un trecut întunecat, un secret ce nu poate fi dezvăluit, deasupra lui planează nenorocirea, pentru că pericolul pândește atât din exterior, cât și din interior. Istoria unui astfel de personaj trebuie construită cu migală, pentru că motivația lui își află de obicei rădăcinile în traume. Sunt evenimente ce l-au marcat, dar pe care preferă să le uite, construindu-și de cele mai multe ori o personalitate de fațadă, care-l ajută să supraviețuiască tocmai pentru a-și ascunde natura duală. Această complexitate deschide căi interesante de abordare, iar personajul iese din tipare, fiind obligat să-și rezolve singur conflictul bine-rău. Din tensiunea astfel creată, personalitatea lui se dezvăluie treptat.
Antieroul este până la un punct ca orice alt personaj – are un trecut cunoscut (chiar dacă fals de cele mai multe ori), are prieteni, cunoștințe, care de obicei nu-i cunosc secretul, se încadrează aparent într-o normalitate acceptată de respectiva lume ficțională. Posedă gusturi și preferințe, talente, o reputație. Toate acestea nu însemnă decât că beneficiază de o acoperire ce se va spulbera curând, contribuind la tensiunea narativă.
Antieroul încalcă toate convențiile ce se aplică eroului, dar în egală măsură, poate fi urmărit cu același interes ca și personajul pozitiv din cauza incapacității lui de a acționa coerent, de a-și pune de acord cele două laturi ale personalității. Poate fi deci contradictoriu, dar la fel de interesant. Acest tip de personaj se consumă de multe ori în anonimat, în tăcere, nu are un sistem de valori clare cum sunt cele ale eroului, poate intra în conflict cu societatea, dar fără a fi glorificat pentru asta. Antieroul este interiorizat, lupta se poartă în mintea și-n sufletul lui, fiind un personaj alienat într-o societate opresivă și oferind un repertoriu psihologic mai variat decât al oricărui alt fel de personaj.
O ființă măcinată de dileme a căror finalitate nu este pozitivă, un om care nu dorește răul, dar care ajunge să i se supună, este în cele din urmă o umbră mult mai plină de substanță decât altele ce populează antecamera unei opere literare, permițând scriitorului să abordeze și alte zone ale imaginarului.
Ana-Maria Negrilă 