Deocamdată doar un fragment cu pisici!
„Motanul se mișcă pe culmea gardului, adulmecând mirosuri pierdute. Avea ochi rotunzi, de chihlimbar, și pupile întunecate ca niște frunze prinse în centrul materiei. Tânărul ar fi coborât să îl mângâie, dar era obligat să stea în casă, iar ideea de-a ieși și înfrunta mulțimea, chiar și la ceasul acela al dimineții, îi făcea rău. Știa că era unul dintre episoadele bolii, o criză urmând alteia și tot așa – viața lui fiind astfel ordonată între momentele de rătăcire și cele de relativă liniște. Nu dorea să vadă pe nimeni, dar cu motanul era o altă poveste.
Existau multe pisici în curtea casei de alături, ce fusese abandonată de ceva timp și ascunsă parțial de un rând de bambuși rari și drepți, dar nu foarte înalți, zburlindu-și frunzele peste gard. Pisicile nu aveau stăpân. De ele se îngrijeau vecinii. Când se simțea bine și pleca la plimbare, le hrănea și el. Aveau fețe imobile, dar într-un fel drăgălaș. Unele erau frumoase, altele nu, unele erau tinere, cu ochi clari și blană mătăsoasă, altele știau să miorlăie melodios ca și când ar fi încropit o urmă de dialog, iar el le vorbea, le întreba și aștepta răspuns.
Cea de pe gard, tărcată, călca în vârful lăbuțelor, cu nasul în vânt și urechile îndreptate spre cer. Îl văzu la fereastră și cârâi spre el pe același ton pe care l-ar fi folosit dacă ar fi fost o vrabie sau un porumbel. Sigur, pe el nu dorea să îl vâneze. Era însă același motan cu pântec rotofei și obraji de hamster, care venea vara în grădina lor și le fura prăjiturile de pe masă. Același care, dacă era luat în brațe, își introducea coada în mâncarea cu sos. Tot același, care le aducea ofrandă șobolani sau păsări jumulite. Îi povestise despre el lui Dan, iar acesta îl luase pe sus la următoarea vizită, ținându-l bine de sub labele din față. Motanul nu protestase, iar trupul îi rămăsese nemișcat, relaxat. Dan se uitase în cele două bucăți de chihlimbar și îi zisese clar:
– Nu mai face asta!
Geo râsese și-i spusese: „Doar nu crezi c-o să te asculte!” Motanul îi cuprinsese pe amândoi în lumina galbenă – un cap brunet și unul șaten, ciufulit, și miorlăise sonor.”
Ana-Maria Negrilă 